Acasă » Electricitate » Canada revine la energia nucleară după o pauză de 30 de ani

Canada revine la energia nucleară după o pauză de 30 de ani

1 august 2023
Electricitate
energynomics

Energia nucleară cunoaşte un nou elan în provincia Ontario din Canada, cu planuri vizând extinderea unei centrale nucleare existente, care va deveni cea mai mare din lume, şi o promisiune de a adăuga trei reactoare modulare mici într-o unitate unde un altul este în faza de construcție, transmite Bloomberg.

Aceste ştiri reprezintă o modificare radicală pentru o industrie care a stagnat timp de decenii pe fondul îngrijorărilor cu privire la siguranță şi depăşiri de costuri. Este de asemenea un pas important în modernizarea unei rețele electrice învechite care are nevoie de noi capacități, fără a majora costurile şi aşa mari la electricitate sau să amenințe obiectivele de emisii.

Accidentul de la Fukushima din 2011 a pus o frână globală planurilor privind construcția de centrale nucleare. De asemenea, întârzierile apărute în extinderea centralei nucleare de la Vogtle (SUA) au oferit noi argumente celor care se opun centralelor nucleare, conform Agerpres.

Cu toate acestea, provincia Ontario din Canada a decis să continue cu extinderea capacităților nucleare. Extinderea facilității Bruce Power va reprezenta prima mare centrală nucleară construită în Canada în ultimele trei decenii, sugerând că politicile în domeniul energiei nucleare ar putea în sfârşit să fie deblocate. În provincia Ontario sunt amplasate 18 din cele 19 reactoare nucleare canadiene, majoritatea construite între 1960 şi 1980, perioadă în care reactoarele de tip Candu au devenit renumite la nivel mondial.

„Ne reîntoarcem la rădăcinile noastre nucleare şi această revenire nu putea avea loc într-un moment mai important”, spune John Gorman, preşedintele Canadian Nuclear Association.

Pe măsură ce creşte cererea mondială pentru energie curată, Canada este pregătită încă odată să fie un important furnizor de reactoare nucleare, atât pe plan intern, cât şi internațional.

Agenția care gestionează rețeaua electrică din Ontario estimează că până în 2050 această provincie va trebui să cheltuiască 400 de miliarde de dolari canadieni (303 miliarde de dolari SUA) pentru a dubla capacitatea de generare, până la 88,4 Gigawați, având în vedere evoluții precum trecerea la vehiculele electrice şi renunțarea treptată la combustibilii fosili de către locuințe şi companii. Ontario, care este şi cea mai mare provincie din Canada, înregistrează şi o creştere rapidă a populației datorită imigrației.

Grație mixului energetic actual, compus din energie nucleară, hidro şi eoliană, rețeaua energetică din Ontario este deja una curată în proporție de 90%, însă, creşterea cererii de energie ar putea face dificilă ajungerea la 100%. Proiectele nucleare au nevoie de mai mulți ani pentru a fi terminate, iar în condițiile în care cele trei centrale nucleare actuale au nevoie de modernizări, provincia intenționează să îşi garanteze aprovizionarea cu energie electrică cu ajutorul centralelor care funcționează pe gaze naturale.

După ce noile proiecte nucleare vor fi însă finalizate, ele vor reduce dependența provinciei de gazele naturale. De asemenea, noile capacități nucleare vor reduce nevoia de a utiliza energie eoliană şi fotovoltaică pentru a acoperi nivelul minim de energie electrică de care rețeaua electrică are nevoie la orice moment.

În mod obişnuit, cererea de electricitate creşte în timpul dimineții, ajunge la nivel de vârf după-amiaza şi scade în timpul nopții. Însă, sursele regenerabile intermitente generează uneori mai puțină electricitate decât este nevoie şi alteori mai multă, caz în care operatorii trebuie să oprească anumite capacități de generare la unele centrale pentru a evita supraîncărcarea sistemului energetic.

În mod obişnuit, energia hidro este prima care este redusă, pentru că producția sa vine cu o taxă pe apă.

„Dacă introduci în rețeaua din Ontario prea multă energie eoliană şi fotovoltaică, ajungi în situația în care trebuie să eliberezi apă în cascada Niagara”, spune inginerul Paul Acchione.

Chiar dacă sursele regenerabile intermitente produc cea mai ieftină electricitate, ele nu sunt suficient de fiabile pentru a înlocui gazele naturale, de aceea centralele pe gaze sunt în continuare soluția de rezervă în perioadele în care cererea este la nivel de vârf sau există probleme pe rețea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *