Acasă » Electricitate » Bogdan Grecia: Transelectrica rămâne un partener proactiv, interconectarea Republicii Moldova este prioritară

Bogdan Grecia: Transelectrica rămâne un partener proactiv, interconectarea Republicii Moldova este prioritară

13 octombrie 2021
Electricitate
Bogdan Tudorache

Transelectrica rămâne un partener proactiv în ceea ce privește relațiile strategice și integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, iar interconectarea Republicii Moldova este și va rămâne o prioritate, a spus Bogdan Grecia, membru în Directoratul Transelectrica, în cadrul evenimentului Abordare regională: Chișinău 2021, organizat de Energynomics.

”Transelectrica a fost în permanență un partener proactiv în ceea ce privește relațiile strategice și integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, iar în ceea ce privește interconectarea Republicii Moldova, pentru noi este și va rămâne o prioritate. Susținem și implementăm proiectele UE în ceea ce privește strategia de energie electrică”, a spus Bogdan Grecia.

”Colaborarea dintre România și Republica Moldova este deosebit de importantă, în primul rând pentru diversificarea surselor. Noi am încercat să stabilim 20 de proiecte de interes național, iar unul din aceste proiecte îl reprezintă linia de 400 kV din stația Bălți. Această diversificare a surselor ne ajută pe noi să avem un echilibru mai bun în sistem. De asemenea, noi urmărim cu interes și procesul de pregătire coordonat de ENTSO-E, asociația operatorilor de transport și sistem de la nivelul Uniunii Europene; urmărim să vedem care este evoluția pe partea de interconectare sincronă. Fiind membri, evident că punem și noi umărul la treabă, astfel încât să se realizeze cât mai repede posibil”, a adăugat Bogdan Grecia.

Totodată, el a menționat că pentru partea de energie regenerabilă, unde România dispune în zona Dobrogei de o capacitate foarte mare de energie, a fost dezvoltată stația de back-to-back de la Vulcănești. ”Este varianta pe care noi o luăm în considerare și vrem să dezvoltăm proiectul cât mai repede posibil”, a adăugat el.

Cabinetul de miniștri al Republicii Moldova a aprobat instituirea Comisiei de cercetare prealabilă pentru declararea utilității publice de interes național a lucrărilor de construcție a liniei electrice aeriene de transport al energiei electrice Vulcănești-Chișinău și a stației Back-to-Back Vulcănești la începutul acestui an. Lucrările fac parte din proiectul „Interconectarea rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova și România, Faza I”. Pentru finanțarea lucrărilor, a fost încheiat Acordul de împrumut dintre Republica Moldova și BERD în sumă de 80 milioane de euro; contractul de finanțare dintre Republica Moldova și BEI în sumă de 80 milioane de euro; acordurile de împrumut dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare (AID) în sumă de 47,9 milioane de euro și, respectiv – 13,1 milioane de euro; precum și acordul de grant dintre Republica Moldova, ÎS „Moldelectrica” și BERD în sumă de 39,9 milioane de euro.

Conferința Abordare Regională: Chișinău a fost organizată de Energynomics cu susținerea partenerilor noștri: ABB România, Electrica Furnizare, Kawasaki Gas Turbine Europe GmbH, LAPP România, Nova Power & Gas, Siemens Energy Romania, Transelectrica, Transgaz.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *