Acasă » Electricitate » Autoritățile vor lansa „în curând” un nou apel de proiecte energetice prin PNRR

Autoritățile vor lansa „în curând” un nou apel de proiecte energetice prin PNRR

29 octombrie 2023
Electricitate
energynomics

Autoritățile vor lansa „în curând” un nou apel pentru atragerea de proiecte de eficiență energetică în sectorul industrial prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

„Pentru PNRR, pe eficiență energetică în industrie există apelul 3 care e planificat să fie lansat în curând, cu înlesniri relevante. (…) Comisia Europeană ne obligă zilele astea să dovedim că implementăm măsuri și presiunea va crește”, a declarat Matei Dimitriu, consilier în Direcția de Eficiență Energetică din cadrul Ministerului Energiei, la conferința “Eficiență energetică pentru tranziție energetică” organizat la Iași de Energynomics împreună cu Fondul Român pentru Eficiența Energiei – FREE și Direcția pentru Eficiență Energetică din cadrul Ministerului Energiei.

Eficiența energetică este o prioritate strategică pentru Uniunea Europeană, aceasta promovând principiul „eficiența energetică pe primul loc” prin mai multe surse de co-finanțare a investițiilor, iar autoritățile române caută soluții pentru bifa cât mai multe dintre țintele asumate.

Potrivit lui Dimitriu, la nivelul ministerului Energiei există „un nivel mare de conștientizare de necesitate a reformelor”.

„Sunt reforme care se impun. Conștientizăm că este nevoie de o platformă electronică și că [acțiunile întreprinse pentru] eficiența energetică trebuie verificată”, a mai spus Dimitriu.

Conferința de la Iași a fost a patra dintr-o serie de 5 programate de platforma de comunicare Energynomics, Fondul Român pentru Eficiența Energiei – FREE și Direcția pentru Eficiență Energetică din cadrul Ministerului Energiei. Proiectul este finanțat prin Granturile Norvegiene 2014-2021. Conferința finală este programată pe 16 și 17 noiembrie, la București.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *