Acasă » Electricitate » ACUE: Subcontractarea managementului rețelelor către alte companii, fără avantaje pentru consumatorul final

ACUE: Subcontractarea managementului rețelelor către alte companii, fără avantaje pentru consumatorul final

3 iunie 2016
Electricitate
energynomics

Reprezentanții Asociației Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), vocea companiilor distribuitoare de energie electrică și gaz, susțin că gestionarea unei părți din rețelele de distribuție de către subcontractori vor conduce la tarife diferite între mediul rural și cel urban și nu vor avantaja utilizatorii de energie. Anterior, Consiliul Concurenței a menționat că ideea subcontractării managementului rețelei către alte companii decât distribuitorii este dezbătută împreună cu ANRE.

“Fără a ne antepronunţa asupra concluziilor unui studiu, nu vedem niciun avantaj pe care să-l aibă consumatorul final. Dimpotrivă. În plus, operatorii concesionari vor trebui să facă o redimensionare a necesarului de personal cu atribuţii în activitatea de operare şi mentenanţă, dar şi în furnizarea de servicii conexe. Nu se menţionează că activitatea de distribuţie, prin care putem înţelege atât starea reţelei cât şi serviciul aferent, este diferită în zona rurală faţă de cea urbană, dar şi între zone geografice. Din acest motiv, chiar şi acum, sunt tarife diferite de distribuţie pentru cele 8 zone de concesiune. La ce ar trebui să ne aşteptăm: la un tarif diferit pentru o aglomerare urbană, oraş sau cartier, faţă de o comună sau sat din imediata proximitate? […] Ne aşteptăm ca ANRE să pună la dispoziţia publicului rezultatele unei analize pertinente, respectiv concluziile unui studiu care să demonstreze avantajele pe care le are consumatorul în cazul subcontractării managementului unei reţele concesionată deja, pe baza unei proceduri competitive, conform legislaţiei în vigoare în urmă cu câţiva ani”, arată răspunsul ACUE.

Asociația a recurs nu doar la argumentul economic, ci și la faptul că Europa nu a experimentat acest model de gestionare a rețelelor de distribuție.

“Nicăieri în Europa nu există un astfel de model şi nici nu există astfel de discuţii. Până acum, nu am identificat nicio ţară care să aplice o astfel de idee, nu există niciun fundament economic care să justifice o astfel de măsură. Nu cred că România trebuie să fie prima ţară care să facă astfel de experimente pe seama propriilor consumatori de energie electrică”, susţin reprezentanţii ACUE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *