Acasă » Termo » Consiliul de Supraveghere de la CEO a desemnat un nou director general

Consiliul de Supraveghere de la CEO a desemnat un nou director general

3 iunie 2016
Minerit
energynomics

Conducerea Complexului Energetic Oltenia (CEO) a fost preluată de Ionel Ilie, directorul Diviziei Energetice din cadrul companiei, anunță un comunicat al unității energetice din Târgu Jiu.

Ionel Ilie a fost desemnat de către Consiliul de Supraveghere în funcția de director general în locul lui Ion Laurențiu Ciobotărică, aflat sub control judiciar. Experiența lui Ionel Ilie în domeniul energetic se întinde pe mai bine de trei decenii.

“Ionel Ilie a pus bazele unor activităţi de pionierat din cadrul sectorului electroenergetic în eficienţa şi managementul energetic, în prezent deţinând funcţiile de vicepreşedinte al filialei Societăţii Inginerilor Energeticieni din România – SIER Craiova, membru supleant în Board-ul Institutului Naţional Român pentru Studiul Amenajării şi Folosirii Surselor de Energie-IRE și membru în Working Group – Energy Market al EURELECTRIC”, se menţionează în comunicatul de presă.

Fostul director general, Ion Laurenţiu Ciobotărică, împreună cu alți doi directori din companie, au fost puși sub control judiciar în urma acuzației de abuz în serviciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *