Acasă » Electricitate » Profitul operaţional al CEZ în România a stagnat în primul trimestru

Profitul operaţional al CEZ în România a stagnat în primul trimestru

13 mai 2015
Electricitate
energynomics

Profitul operaţional al CEZ în România a stagnat în primul trimestru la 29,2 milioane de euro faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, efectul negativ al suspendării alocării certificatelor verzi pentru parcul Cogealac fiind compensat de creşterea producţiei de energie. Grupul ceh deţine în România parcurile Fântânele (cu o capacitate instalată de 347,5 MW) şi Cogealac (252,5 MW), precum şi o serie de micro hidrocentrale, cu o capacitate totală de 18 MW.

Pe segmentul de producţie şi distribuţie, CEZ a raportat un profit în România înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare (EBITDA) de 7,3 milioane de euro, acelaşi cu rezultatul obţinut în primul trimestru al anului trecut, potrivit unui raport financiar al grupului. „Efectul negativ anualizat al suspendării alocării certificatelor verzi pentru Cogealac, din octombrie 2014, a fost compensat în principal de producţia mare, datorită condiţiilor meteo favorabile şi optimizării operaţiunilor la parcurile eoliene”, se arată în raportul CEZ.

Pe segmentul distribuţie şi vânzare, profitul EBITDA a scăzut cu 9%, la 21,9 milioane de euro. Declinul a avut loc în urma profitului excepţional din 2014, legat de un contract cu Poşta Română. Producţia de electricitate a CEZ în România a crescut cu 22% în primul trimestru, datorită condiţiilor meteorologice favorabile, având totuşi loc un declin al producţiei la hidrocentrale. Pentru întregul an, CEZ estimează o producţie de electricitate în România în urcare cu 9%, la 1,4 TWh, susţinută de producţia de energie eoliană.

Vânzările de electricitate către consumatorii casnici au crescut în primul trimestru cu 10%, la 433 GWh, în timp ce cantitatea totală de electricitate distribuită consumatorilor finali a urcat cu 2%, la 1,67 TWh. La nivel de grup, profitul EBITDA al grupului CEZ a scăzut cu 10%, la 697 de milioane de euro, din cauza declinului preţurilor de vânzare a electricităţii. Veniturile CEZ Group au stagnat la 1,9 miliarde de euro.

Sursa

Mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *