PATRES solicită AFM să urgenteze reluarea programului privind instalarea panourilor fotovoltaice

1

Organizaţia Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România – PATRES solicită conducerii Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) să urgenteze reluarea programului de finanţare privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională pentru persoane fizice (prosumeri), conform unui comunicat.

“În cazul în care disfuncţionalităţile semnalate în presă chiar au existat, să se ocupe instituţiile abilitate de soluţionarea acestora, toate acestea ca să nu ducem în derizoriu acest program mult aşteptat, dovadă fiind interesul maxim al românilor. Suntem surprinşi şi îngrijoraţi că, în loc să remarcăm titluri în presă precum ‘AFM joacă un rol important în viitorul energetic al României’, am constatat asocierea prosumerilor cu ‘Fraudă informatică’, ‘Băieţi deştepţi’, ‘Instalatori favorizaţi de către AFM’, fapt inacceptabil din punctul nostru de vedere. Semnalăm, totodată, că în ultima lună de la suspendarea programului, documentele depuse de cetăţeni la instalatori, dar neînregistrate încă în platformă, au expirat. Cetăţenii sunt, pe bună dreptate, confuzi în acest moment, iar AFM nu vine cu informaţii concrete. Există astfel riscul ca oamenii, după multe amânări şi puşi pe drumuri pentru procurarea documentelor necesare, să decidă abandonarea proiectului. Ceea ce nu este bine pentru conceptul de prosumator în general”, a declarat Viorel Lefter, preşedintele PATRES, conform Agerpres.

Pentru a urgenta reluarea programului, Organizaţia PATRES s-a adresat AFM, cu solicitarea de a întreprinde măsuri care să vină în întâmpinarea consumatorului casnic – viitor prosumator, precum şi a sectorului energetic din România.

Printre aceste măsuri se numără transmiterea imediată în spaţiul public a unui comunicat/informări privind stadiul investigaţiei, precum şi asumarea unei date calendaristice privind reluarea programului, transparenţă şi comunicare din partea AFM, care trebuie să publice, de urgenţă, lista instalatorilor validaţi, din care să reiasă numărul persoanelor fizice înscrise de către fiecare instalator în Programul AFM.

Share.

1 Comment

  1. „Dragă” A. F. M. ,
    După cum se vede, idei sunt , dar vă mișcați greu , greu de tot. Se pare că așa se mișcă tot guvernul cu toate ministerele lui … transporturi, învățământ, finanțe … De-aia nu avem autostrăzi, școli, spitale … Tot ! Faceți ceva și deblocați , naibi, situația, reluți programul . Vor veni „ăia noi” și-l anulează … iar până acum am investit mult – timp bani, speranțe … iar senzația generală este că, cineva își bate joc de noi! Măcar spuneți ceva … motivul amânărilor, care sun problemele reale, data estimată a deblocării …

Lasă un comentariu