Acasă » Regenerabile » Pentru a-și menține profitabilă investiția în irigații, Theodor Ichim va investi și în panouri fotovoltaice

Pentru a-și menține profitabilă investiția în irigații, Theodor Ichim va investi și în panouri fotovoltaice

15 aprilie 2024
Agrovoltaic
energynomics

Adrian Mihai, agricultura.video

Fermierul Theodor Ichim, din județul Constanța, președinte al FAPPR, consideră un lucru foarte bun instalarea panourilor fotovoltaice în apropierea silozurilor, pentru a produce energia electrică necesară acestora. O amenajare privată de irigații poate fi și ea alimentată din această sursă. De altfel, el deține deja are un astfel de sistem de irigații.

La momentul punerii în funcțiune, tariful energiei electrice era de trei ori mai mare decât la inițierea investiției. În aceste condiții, activitatea ar deveni neprofitabilă, fapt ce l-a determinat să ia decizia investiției într-un parc fotovoltaic. Chiar dacă nu ar produce întregul necesar, culturile irigate astfel ar putea să fie profitabile. Calculele nu sunt simple. Estimează că perioada de irigații este de o sută de zile pe an. „În condițiile în care eu mă bazez foarte mult pe energia produsă din forme regenerabile, trebuie să-mi calculez un sistem complex de irigare astfel încât să folosesc toată lumina soarelui de pe tot parcursul anului, ca apa să ajungă în cantitatea necesară la planta mea”, spune fermierul. Sistemul trebuie să aducă apa nu doar în perioada de consum a plantei, ci și pentru aprovizionare, când nu terenul nu este cultivat și chiar să fie depozitată în lagune. Apa nu trebuie să ajungă din nou în stratul freatic, dar nici să se piardă prin evaporare, astfel încât stratul vegetal este important. Un sistem de panouri fotovoltaice determină astfel o ajustare fină a activităților în fermă.

Ichim consideră că este bine ca sistemul să fie conectat la rețeaua națională în regim de prosumator, chiar dacă încearcă să-și facă planul astfel încât injectarea în rețea să fie ultima opțiune. „Interesul meu este ca toată energia s-o folosesc acolo, la mine pe câmp, pentru că și atunci când o cumpăr din rețea, chiar dacă am produs-o eu, mai plătesc taxe de transport și de întreținere a rețelei”, explică acesta.

Articolul face parte dintr-un proiect comun desfășurat de Energynomics și agricultura.video cu obiectivul de a susține dezvoltarea proiectelor prin care energiile regenerabile să contribuie la creșterea performanțelor în agricultura și în industria alimentară din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *