Acasă » Petrol și Gaze » Petrom a plătit Guvernului României taxe cu 30% mai mari în 2018

Petrom a plătit Guvernului României taxe cu 30% mai mari în 2018

energynomics

Taxele plătite de Petrom anului trecut ai crescut substanţial faţă de cele din 2017, atât ca urmare a profitului mai mare, cât şi a legislaţiei privind redevenţele, care a impus companiei petroliere obligaţii de plată mai mari, conform economica.net.

Volumul total al taxelor plătite de Petrom statului român a fost, anul trecut, de 1,68 miliarde de lei, sumă care nu include TVA şi accize, potrivit datelor prezentate de companie. În anul precedent, volumul acestor taxe s-a ridicat la 1,29 miliarde de lei, deci în 2018 compania, care este cel mai mare contribuabil la bugetul României, a plătit cu 30% mai mult.

Principalele cauze ţin de schimbarea regimului fiscal al redevenţei la gaze, care, din primăvara anului trecut, se aplică la preţul de hub de la Baumgarten, mai mare, nu la preţul realizat de companie. Din acest motiv, redevenţa totală, pentru zăcămintele onhore şi offshore, a fost, în 2018, de 758 de milioane de lei (576 pentru uscat şi 176 pentru ce operează Petrom în Marea Neagră) faţă de 565 de milioane de lei în 2017 (430, respectiv, 132 de milioane). Aşadar, o creştere de 34%.

La celălalt capitol mare (impozite pe venit, producţie sau profit), compania petrolieră a virat bugetului statului 830 de milioane de lei, cu peste 24% faţă de nivelul din 2017.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *