Acasă » Regenerabile » Wiren Romania este interesată de stocarea energiei în baterii pe litiu

Wiren Romania este interesată de stocarea energiei în baterii pe litiu

1 aprilie 2024
Agrovoltaic
energynomics

Wiren Romania ia în considerare ideea stocării electricității obținute din surse regenerabile în baterii pe litiu, a declarat Dor Marian, fondatorul companiei și președintele Consiliului de Administrație.

„Stocarea energiei poate rezolva și problemele legate de costurile negative ale energiei. Ideal ar fi ca la fiecare MW de energie fotovoltaică să se instaleze câte 1,2 MW în unități de stocare, pentru că astfel rata de amortizare a investiției ar fi mai bună decât în fotovoltaic”, a spus el, cu ocazia conferinței “2024: An definitoriu pentru sectorul regenerabilelor din România”.

O astfel de măsură ar elimina și costurile asociate dezechilibrelor din rețeaua de distribuție a energiei electrice.

Compania a cercetat și varianta stocării gravitaționale a energiei, dar această tehnologie nu oferă încă randamentele optime. Totuși, având în vedere că România dispune de un bazin hidrografic generos, ar merita analizată varianta utilizării apei pentru stocarea energiei electrice.

Conferința “2024: An definitoriu pentru sectorul regenerabilelor din România” a fost organizată de Energynomics, cu sprijinul partenerilor noștri: ADC, Alive Capital, CRC Energy, Elektra Renewable Support, EnergoPower, Ensys, Extro, Horváth, ING Bank, LONGi Solar, Monsson Operation, Nofar Energy, OX2 România, Photomate, PNE Romania, Polytrade Global, REI Grup, Renomia, Sph3ra Management Solutions, Transelectrica, WALDEVAR Energy, Wiren Romania. Cu această ocazie, Energynomics a lansat primul său raport în baza inițiativei „Monitorul marilor proiecte fotovoltaice din România”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *