Acasă » Interes general » UE va descuraja investițiile noi în proiecte de infrastructură bazate pe combustibili fosili în țările terțe

UE va descuraja investițiile noi în proiecte de infrastructură bazate pe combustibili fosili în țările terțe

25 ianuarie 2021
Interes general
energynomics

Consiliul Uniunii Europene a adoptat concluziile privind „Diplomația în domeniul climei și al energiei – realizarea dimensiunii externe a acordului verde european”. Documentul este menit să ghideze diplomația energetică a UE, astfel încât obiectivul său principal să fie accelerarea tranziției energetice la nivel global, prin promovarea eficienței energetice și a tehnologiilor regenerabile, între altele. Astfel, diplomația UE în domeniul energiei „va descuraja investițiile noi în proiecte de infrastructură bazate pe combustibili fosili în țări terțe, cu excepția cazului în care acestea sunt parte dintr-un parcurs ambițios de neutralitate climatică, și va sprijini eforturile internaționale de a reduce impactul infrastructurii existente de combustibili fosili și al gazelor cu efect de seră asupra mediului”. Consiliul solicită, de asemenea, eliminare treptată la nivel mondial a utilizării cărbunelui în producția de energie, dacă aceasta nu este însoțită de măsuri de reducere a emisiilor de carbon; Consiliul va lansa sau va sprijini lansarea unor inițiative internaționale de reducere a emisiilor de metan.

Încă o dată, Consiliul admite că schimbările climatice reprezintă o amenințare existențială pentru umanitate. Consiliul constată că acțiunile climatice globale nu sunt încă suficiente pentru atingerea obiectivelor pe termen lung ale Acordului de la Paris și ale Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă. Deși Europa dovedește inițiativă și dă un exemplu prin intensificarea angajamentelor sale pe plan intern, „este nevoie urgentă de acțiuni colective și decisive la nivel mondial”. Urmărirea coerentă a obiectivelor politicii externe este esențială pentru succesul Acordului verde european.

Concluziile Consiliului confirmă menținerea angajamentul UE de a dezvolta în continuare mobilizarea finanțării internaționale pentru combaterea schimbărilor climatice, inclusiv prin practici de finanțare durabilă, ca o contribuție la tranziția către neutralitatea climatică. În acest context, Consiliul ia act de faptul că UE este cel mai mare contribuitor la finanțarea publică a politicilor climatice, cu o contribuție care s-a dublat din 2013, în 2019, până la 23,2 miliarde de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *