Acasă » Interes general » UE: Producătorii scad costurile pentru a face față invaziei de vehicule electrice din China

UE: Producătorii scad costurile pentru a face față invaziei de vehicule electrice din China

30 iulie 2023
Electricitate
energynomics

Constructorii auto occidentali sunt îngrijorați de ”invazia” de automobile electrice ieftine chinezești în Europa, astfel că joi producătorul francez Renault a anunțat că vrea să îşi reducă costurile de producție pentru vehiculele sale electrice cu 40%, transmite Reuters.

Directorul financiar Thierry Pieton a spus că pentru Renault cea mai bună modalitate pentru a contracara competiția pe partea de prețuri este să îşi reducă propriile costuri de dezvoltare şi producție.

Chiar dacă ținta de reducere a costurilor cu 40% este stabilită pentru perioada de după 2027, directorul general Luca de Meo a spus că grupul Renault va încerca să obțină costuri de producție mai mici încă din a doua jumătate a acestui an, grație reducerii costurilor cu materiile prime. „Este clar că suntem într-o competiție, iar timpul este foarte important, dar acesta este domeniul în care activăm”, a spus Luca de Meo, potrivit Agerpres.

Producătorii chinezi, precum BYD şi SAIC, au investit puternic în tranziția la mobilitatea curată, profitând de costurile mai mici cu mâna de lucru şi furnizorii locali de baterii pentru a o lua înaintea multor rivali. În 2022, constructorii chinezi au controlat 9% din piața europeană a automobilelor electrice, aproape dublu față de cota din 2021, potrivit firmei de consultanță Inovev, care avertizează că avansul producătorilor chinezi este unul accelerat.

Carlos Tavares, director general la producătorul auto franco-italian Stellantis, a avertizat şi el miercuri că competiția cu producătorii chinezi va fi una „extrem de brutală”. „Competitivitatea lor pe partea de costuri este de 25% în raport cu noi. Trebuie să luptăm”, a spus Tavares, care a descris avansul producătorilor chinezi drept o „invazie”. Potrivit lui Tavares, constructorii auto occidentali trebuie să utilizeze „aceleaşi arme” ca şi rivalii lor chinezi, procurându-şi componente din țările cu costuri reduse şi încheind parteneriate cu furnizorii de baterii care oferă cea mai bună combinație de energie, costuri şi greutate.

„Asta înseamnă că trebuie să venim cu propuneri de achiziții care să ne permită să vindem automobile precum Citroën C3 la 25.000 de euro în mod profitabil”, a spus Carlos Tavares.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *