###author###
Unul dintre conceptele care atrag frecvent atenția în legătură cu viitorul energetic al României este acela de „hub energetic”. Altfel formulat, se referă la ambiția nematerializată și mereu amânată de a transforma România în centru energetic al regiunii, ca pas imediat următor obținerii independenței energetice. Bulgaria și Serbia se visează la rându-le asemenea jucători decisivi pe piața energetică din Balcani și sud-estul Europei. Turcia a realizat deja câţiva paşi foarte importanţi înaintea României, folosindu-se de avantajele unei economii cu mult mai mari și în dezvoltare accelerată, de plusurile date de poziționarea geografică în apropierea surselor de combustibili fosili din Orientul Mijlociu și Marea Caspică, dar și de controlul asupra strâmtorii Bosfor dacă ne referim la eventualele importuri de gaz natural lichefiat dinspre Marea Mediterană.
Mai mult decât comerț cu energie
România păstrează totuși potențialul de a deveni un exportator important în regiune, iar ideea revine adesea în discursurile analiștilor sau oficialilor guvernamentali. Recent, ministrul Energiei din Bulgaria Julian Popov vorbea despre necesitatea unei schimbări de perspectivă; să renunțăm la concentrarea pe trading energy, în favoarea unui accent suplimentar pe exchanging energy. O idee interesantă care vine însă cu numeroase provocări, dacă ne gândim ca marfa energetică nu seamănă cu niciuna dintre celelalte. În plus, cum eviți riscurile induse de traderii speculativi? Ultimii ani ne-au arătat că un cadru reglementator dintre cele mai avansate, precum cel din sistemul financiar, a fost insuficient pentru evitarea excese și fraude care zdruncină încă economia globală.
În plus, afacerile energetice sunt încă puternic controlate de stat în statele din Sud-Estul Europei, iar modul acestora de a face politică a fost incompatibil pentru multe decenii cu o economie în care competiția să aibă un loc fruntaș. Un astfel de trecut nu este cu ușurință lăsat în urmă. Mentalitățile și practicile din afaceri și politică au început să se schimbe lent și sigur, dar încă nu s-a reușit eliminarea interferențelor politicului care nu judecă problemele fundamentale pe cicluri temporale mai largi de un ciclu electoral. Exchange energy ar putea deveni din ce în ce mai mult o formă alternativă de a beneficia de energie la prețuri bune, dar drumul de parcurs până acolo este plin cu obstacole de ordin social, tehnic și legislativ.
Cadrul de reglementare – o pârghie în renegocierea redevențelor
Pentru orice investitor în energie, problema redevenţelor și cea a cadrului de reglementare sunt strâns legate. Astfel, orice comentariu cu privire la schimbările ce se prefigurează în legislația națională și europeană poate fi pus în contextul renegocierilor pentru stabilirea unor noi niveluri ale redevențelor în 2014. Există deja un subtil conflict al declarațiilor pe aceste teme, cu implicații comerciale vaste. Unele dintre acestea se referă la faptul că energia în România este una dintre cele mai ieftine din UE.
Evaluările respective – care vin și din partea unor oficiali – nu ponderează prețul pe MWh sau pe litrul de combustibil cu puterea de cumpărare și cu inflația. Când aceste două elemente sunt incluse, topurile se inversează și România ajunge printre primele locuri, printre țările cu cea mai scumpă energie. Prețul mediu la gaz ajunge în România la 32,3 euro/MWh. De partea cealaltă, în discuțiile în care se acceptă că energia este totuși scumpă, acest fapt este pus pe seama taxelor și accizelor care contribuie în mare parte la prețul final.
Și aici avem de-a face cu o afirmație discutabilă. România are taxe și accize mai mici în comparaţie cu ţări europene cu nivel salarial mult mai mare, iar cele mai multe dintre acestea nu au resurse de hidrocarburi. De unde atunci această demonizare a accizelor și de ce rămânem cu energia scumpă, în ciuda faptului că avem supra-producție? Răspunsurile la aceste întrebări sunt în strânsă conexiune cu
schimbarea anunțată a Legii Petrolului, a noii Legi a Minelor, și a sistemului de redevențe. În toamnă va avea loc o mare discuție pe aceste subiecte, nu doar în forma dezbaterilor publice, dar și sub forma lobby-ului realizat la Guvern. Așteptările tuturor se îndreaptă către modificarea sistemului de redevențe astfel încât statul român să aibă de câștigat. Cel mai probabil, vor lua amploare disputele la distanță, prin intermediul informațiilor statistice cu agendă, comunicate strict pentru a influența atitudinile publice și politice.
Până la indepedență, să ne concentrăm pe securitatea energetică
În ceea ce privește dosarele noilor explorări/exploatări programate în România, ar merita puse între paranteze pentru moment estimările legate de volumul și valoarea resurselor identificate. Indiferent de acestea, e limpede că necesarul de combustibili fosili din România se va menține pentru destui la ani la cote care să impună menținerea importurilor.Provocările sectorului de petrol şi gaze nu sunt deloc puține, mai ales că producţia a scăzut constant în ultimii 10 ani, chiar dacă între timp ritmul declinului s-a mai redus. Sectorul are de răspuns la fragmentarea excesivă a zăcămintelor, la riscurile tehnologice, precum și la modalitățile de respectare a standardelor de mediu în condițiile unei îmbătrâniri ale instalațiilor de waste management. În plus, în cazul energiilor neconvenționale, se mai adaugă o serie de riscuri simbolice. Materialele apărute în mass-media pe aceste teme, precum și dibăcia în comunicarea informațiilor către publicul român pot genera reacții puternice din partea comunităţilor urbane şi rurale cu densitate mare de locuitori.