Acasă » Petrol și Gaze » Consumatori » Transportatorii solicită eliminarea supraaccizei la carburanţi din 2016

Transportatorii solicită eliminarea supraaccizei la carburanţi din 2016

4 septembrie 2015
Consumatori
energynomics

UNTRR, asociaţie a transportatorilor rutieri, solicită eliminarea supraaccizei la carburanţi de la 1 ianuarie 2016, întrucât schema de rambursare a acesteia este nefuncţională, iar transportatorii rutieri care operează curse internaţionale şi cei din zone frontieră optează să alimenteze în afara ţării.

În primele şapte luni din 2015, a fost returnat către transportatorii rutieri doar un procent de 0,8% din bugetul alocat schemei de restituire a accizei disponibil pentru anul în curs, „ceea ce dovedeşte încă o dată că această facilitate este nefuncţională şi că supraacciza la combustibili ar trebui eliminată cât mai rapid, începând cu 1 ianuarie 2016, aşa cum prevedea iniţial Codul Fiscal”, afirmă reprezentanţii Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România, conform Mediafax.

Astfel, în perioada ianuarie – iulie 2015, s-au restituit numai 4,98 milioane de lei (1,12 milioane de euro) către transportatori, sumă aferentă pentru 172 de cereri, deşi bugetul estimat pentru acest an este de 626,5 milioane de lei (140,8 milioane de euro).

„Restituirile sunt de doar 0,8% din cele estimate, din cauza birocratizării excesive, perioadelor de rambursare extrem de lungi şi impredictibile, iar scăderea drastică a volumului de carburant vândut în România a limitat câştigul statului la sumele neplătite şi la cele încasate din rata de schimb majorată cu 7,5%”, se arată într-un comunicat al UNTRR.

În 2014, din bugetul estimat de 40 de milioane de lei, respectiv echivalentul a aproximativ 8,44 milioane de euro, doar în luna decembrie au fost făcute plăţi, când au fost plătite şapte cereri de rambursare în valoare totală de 180.844 de lei, aproximativ 40.000 de euro, adică 0,45%.

„UNTRR a atras atenţia autorităţilor de nenumărate ori că schema de rambursare a accizei suplimentare este nefuncţională, întrucât toţi transportatorii rutieri români care operează curse internaţionale alimentează în afara ţării, iar cei din zonele de frontieră, chiar dacă nu fac transport internaţional, au preferat să alimenteze în afara ţării, iar transportatorii străini în tranzit au renunţat complet la alimentări cu carburant în România”, se mai arată în comunicat.

Potrivit UNTRR, din circa cinci miliarde de litri de motorină şi două miliarde de litri de benzină consumaţi în România anual, o scădere a consumului de motorină cu 13,5% ar anula orice venit suplimentar la bugetul statului datorat creşterii accizei la motorină de la 330 de euro/1.000 de litri – prag minim la nivel european atins de România la 1 ianuarie 2013, la 400 de euro/1.000 de litri din aprilie 2014. În iulie 2014, potrivit datelor oficiale, valoarea carburantului vândut în România a scăzut cu 18,5%.

„Pentru a recupera, statul român calculează rata de schimb pentru plata accizelor la carburanţi într-un mod ingenios la o rată de 4,7380 de lei, în loc de 4,4093 de lei (rata din prima zi lucrătoare a Băncii Centrale Europene, rată obligatorie până la atingerea pragului minim al accizelor la carburanţi în UE), majorând cu 7,45% valoarea colectată în lei. Această rată de schimb originală ar însemna o acciză de 430 de euro/1000 de litri calculată la rata de schimb a BCE, cu 100 de euro mai mult decât rata minimă reglementată la nivelul UE – având în vedere că TVA se adaugă preţului final şi accizei, doar că această majorare de şapte cenţi şi rata de schimb originală, cu tot cu TVA – contribuie la majorarea cu 12,4 eurocenţi/litru de motorină”, precizează oficialii UNTRR.

România a atins nivelul obligatoriu în UE al accizelor la motorină de 330 de euro/1.000 de litri încă din 1 ianuarie 2013, iar la benzină 359 de euro/1.000 de litri din 1 ianuarie 2011. În aprilie 2014 ambele au fost majorate cu 7 eurocenţi/litru (70 de euro/1.000 de litri) reprezentând o creştere cu 21,2% a accizei la motorină de la 330,395 de euro/1.000 de litri la 400,59 de euro/1.000 de litri, în timp ce pentru benzina fără plumb reprezintă o creştere cu 19,4% a accizei de la 359,59 de euro/1.000 de litri la 429,59 de euro/1.000 de litri.

„Această majorare a adus o creştere de minimum 6,5% a preţului final al carburanţilor! Rata de schimb originală mai adaugă aproximativ 3% la preţul final al carburanţilor. În total, carburantul este cu 10% mai scump exclusiv datorită statului român, deasupra oricărei cerinţe europene, în condiţiile unui TVA de 24%. Fără acciza suplimentară, fără rata de schimb inventată şi cu TVA 19%, motorina ar fi mai ieftină cu 15% în România”, consideră reprezentanţii transportatorilor rutieri români.

Prevederile Directivei 96/2003 se aplică în alte şase ţări membre ale Uniunii Europene, unde există practica returnării accizelor la motorină pentru utilizatorii profesionişti, fără încadrarea acestei proceduri la ajutor de stat, având în vedere că statul îi restituie utilizatorului o sumă din cea plătită deja de utilizator statului, fără ca valoarea plătită de utilizator, considerând şi rambursarea, să coboare sub pragul minim al accizei la nivel european: în 2014 Ungaria 17 forinţi/litru (0,055 euro/litru sau 55 de euro/1.000 de litri), din 2015 Ungaria 11 forinţi/litru (0,035 euro/litru sau 35 de euro/1.000 de litri), Spania 48 de euro/1.000 de litri, Slovenia 74,88 euro/1.000 de litri, Italia 214 de euro/1000 de litri, Belgia 76,3 euro/1.000 de litri, Franţa 47,4 euro/1.000 de litri.

„Cu una dintre cele mai mici valori de rambursat, România dovedeşte că este incapabilă să administreze acest sistem, şi să restituie 0,04 euro/litru sau 40 de euro/1.000 de litri aşa cum se menţionează şi în nota de fundamentare a propunerii de renunţare la acest sistem şi la supraacciză în sine. (…) Câştigul statului român este limitat pe fondul scăderii consumului profesioniştilor şi amatorilor la «ciupeală» din sumele rămase din bugetul alocat pentru rambursare şi neplătit, precum şi din rata schimb”, spun oficialii UNTRR.

Transportatorii români menţionează totodată că privesc cu neîncredere ultimele discuţii din jurul Codului Fiscal, care prevăd menţinerea supraaccizei la carburanţi până la 1 ianuarie 2017.

„Ne bucură reducerea TVA de la 24% la 20%, deoarece înseamnă o scădere a preţului la motorină, însă suntem îngrijoraţi de menţinerea accizei suplimentare, deoarece, până în prezent, nu a adus efectele scontate – încasările la buget au scăzut, schema de rambursare nu funcţionează, iar kilometrii de autostradă promişi nu au fost realizaţi. În ceea ce priveşte restituirea de accize, lipsa de coerenţă şi funcţionalitatea dezastruoasă fac inutilă măsura şi toată lumea pierde”, a declarat Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România. Reprezentanţii UNTRR mai spun că „acciza are valori fixe în euro şi umflate artificial în lei”.

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizaţie profesională şi patronală, neguvernamentală, independentă, apolitică, fondată în 1990, care promovează şi apără interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional, înregistrând de la înfiinţare până în prezent peste 14.000 membri – operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *