Acasă » Petrol și Gaze » Transgaz a obținut acordul de mediu pentru preluarea gazelor de la Marea Neagră

Transgaz a obținut acordul de mediu pentru preluarea gazelor de la Marea Neagră

26 noiembrie 2017
Explorare și producție
energynomics

Transgaz a obținut acordul de mediu pentru a construi o conductă care se lege țărmul Mării Negre cu conducta de tranzit Isaccea Negru-Vodă, prin care gazele rusești ajung în sudul Europei, prin Ucraina.

„STGNN Transgaz SA Mediaș anunță publicul interesat asupra deciziei de emitere a acordului de mediu pentru proiectul “Extindere SNT prin realizare conductă de transport gaze naturale de la punct preluare gaze Marea Neagră (zona localității Vadu) – la conducta Tranzit 1 (zona localității Grădina)”, inclusiv alimentarea cu energie electrică pentru stația de protecția catodică Săcele, grupurile de robinete și montare fibră optică senzitivă comunele Corbu, Săcele, Cogealac și Grădina, județul Constanța”, este anunțul făcut de Transgaz, operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale din România, publicat la data de 13 noiembrie.

În luna martie a acestui an, Compania Black Sea Oil and Gas SRL (BSOG), deținută de Carlyle, cel mai mare fond de private equity din lume, a anunțat că va construi o stație de tratare a gazelor în localitatea Corbu din județul Constanța. BSOG anunțase inițial că a descoperit în Marea Neagră românească între 10 și 20 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, iar investițiile până la începerea producției, în anul 2019, ar putea ajunge la 500 de milioane de dolari. Stația va fi realizată pentru tratarea gazelor naturale ce urmează să fie extrase din Marea Neagră.

BSOG are concesionate două perimetre petrolifere pe platforma continentală românească a Mării Negre, respectiv perimetrele Midia și Pelican, pe care le și operează. Concesiunea a fost preluată de la Sterling Resources, pentru 42,5 milioane de dolari. BSOG este controlată de gigantul american Carlyle Group, unul din cele mai mari fonduri de private equity (capital privat închis) din lume.

Odată gazele aduse la țărm, Transgaz trebuie să asigure transportul gazelor naturale în sistemul național, pentru a permite valorificarea lor. Destinația cea mai rațională este conducta Isaccea-Negru Vodă, operată de Gazprom, prin care grupul rusesc transportă gazele dinspre Rusia, via Ucraina, spre Bulgaria și Grecia.

„Conducta de pe firul 1 este deținută de statul român, iar exclusivitatea Gazprom pentru capacitatea ei, a expirat la finalul anului 2016. Capacitatea ei se scoate la licitație”, a explicat Dumitru Chisăliță, expert în piața de gaze, pentru economica.net. „Conducta are o capacitate de tranzit de 5,4 miliarde de metri cubi pe an. Bulgargaz are deja închiriate cam trei metri cubi, deci mai este, teoretic, disponibilă o capacitate de 2,4 miliarde de metri cubi”, spune Chisăliță.

Carlyle și consorțiul format din ExxonMobil și Petrom sunt cele două companii care, după explorări de ani de zile, sunt pe punctul de a lua o decizie privind extracția cantităților enorme de gaze din Marea Neagră. Carlyle ar putea începe extracția chiar anul viitor, după cum au anunțat chiar oficialii români, într-un ritm de un miliard de metri cubi pe an, care ar putea ajunge în anii următori la patru miliarde. Exxon și Petrom, care au anunțat în perimetrul Neptun Deep rezerve potențiale de până la 84 de miliarde de metri cubi ar urma să înceapă producția în anul 2020, dacă se va lua decizia exploatării comerciale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *