Acasă » Interes general » Tinmar Energy, ținta unor atacuri în presă; compania nu a renunțat la nici un client

Tinmar Energy, ținta unor atacuri în presă; compania nu a renunțat la nici un client

14 septembrie 2022
Interes general
Bogdan Tudorache

Tinmar Energy este ținta unor atacuri fără temei în cadrul anumitor organe de presă, întrucât compania nu a renunțat la nici un client și nu a denunțat nici un contract, au declarat, pentru Energynomics, oficialii companiei.

”De 3 zile încercăm să nu dăm curs acestor atacuri și muncim la un drept la replică pentru a prezenta punctul nostru de vedere”, au declarat oficialii companiei.

Aceștia au remis presei un comunicat, în care este precizat faptul că Tinmar nu se retrage din activitatea de furnizare, nu renunță la licența de furnizare și nu intră nici în insolvență și nici în faliement.

”Tinmar Energy nu a denunțat unilateral nici un contract şi nici unul din consumatorii Tinmar nu va rămâne fără curent electric”, spun ei.

Deasemenea, consumatorii casnici nu au facut obiectul notificărilor transmise de societatea furnizoare.

Oficialii Tinmar susțin că titlurile senzaționale de genul “100.000 de clienți rămân fără furnizor”, “Tinmar depune licența la ANRE”, “Falimentul Tinmar” sunt fabricate pentru a creşte numărul de cititori sau pentru a denigra imaginea și numele societății, fiind total eronate și vădit rău-voitoare.

”Aceste informații sunt neadevărate, ofensatoare şi absurde şi au scopul de a discredita activitatea societății noastre”.

”Tinmar Energy are în portofoliu un număr de 3.000 de consumatori finali. Folosirea unor informații exagerate în mod iresponsabil, total neadevărate, inducerea eronată a ideii că Tinmar Energy ar putea lăsa un număr atât de mare de consumatori, echivalentul locuitorilor unui oraș de dimensiunea Bacăului, fără energie electrică este în mod evident de natură să pună societatea noastră într-o lumină defavorabilă atât în relația cu clienții cât şi cu instituțiile finanțatoare. Tinmar Energy nu a denunțat unilateral nici un contract şi nici unul din consumatorii Tinmar nu va rămâne fără curent electric”, au subliniat oficialii companiei.

Cu privire la informațiile că “Tinmar Energy a depus licența la ANRE”, compania a reacțioanat: “Această știre este pură ficțiune cu un puternic impact negativ asupra imaginii societății noastre. Societatea noastră nu a renunțat și nu are în intenție să renunțe la activitatea de furnizare energie electrică, nu va renunța la contracte și îşi va respecta în continuare obligațiile contractuale în totalitate”, susțin reprezentanții Tinmar.

”În consecință, apreciem că, prin furnizarea de informații neadevarate, fără a solicita

Departamentului de Relații Publice din cadrul Tinmar Energy minime clarificări în legătură cu afirmațiile eronate și acuzațiile nefondate, transmise în cadrul mass media, dezinformează în mod total neprofesionist și tendențios opinia publică şi aduce grave prejudicii de imagine companiei”.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *