Ministerul Energiei vrea noi membri ai C.A. la Oil Terminal
Ministerul Energiei a cerut convocarea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor Oil Terminal Constanţa, în calitate de acţionar majoritar, propunând pe…
Ministerul Energiei a cerut convocarea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor Oil Terminal Constanţa, în calitate de acţionar majoritar, propunând pe…
Valoarea totală a tranzacțiilor derulate la Bursa de Valori București a crescut în iulie cu 22% față de luna precedentă…
România ocupă primul loc în rândul Piețelor de Frontieră din întreaga lume, cu randamente ce depășesc 40%, în dolari, de…
Ministerul Energiei susține că listarea companiei de stat Hidroelectrica la bursă trebuie să aibă loc, acest demers beneficiind de întregul…
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a reuşit să păstreze un avans de două cifre la finalul primului semestru (S1) din…
Bursa de Valori București (BVB) a anunțat schimbarea componenței indicelui principal pentru a doua oară de la lansarea acestuia. Comisia…
Acționarii Transelectrica (TEL) au decis acordarea unui dividend brut de 2,257 de lei pentru o acțiune, ceea ce la prețul…
Acţionarii Romgaz au aprobat dividendul de 3,82 lei pe acţiune, iar la preţul de tranzacţionare de vineri acesta are un…
Consiliul de Administrație al Societății Naționale de Transport Gaze Naturale – Transgaz SA a aprobat declanșarea procedurii de selecție a…
Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie ale statului român (SAPE) a intentat o acțiune în justiție împotriva Electrica, controlată…
Conpet, operatorul sistemului național de transport al țițeiului și derivatelor prin conducte, a anunțat acordarea unui dividend brut de 16,58236321…
Producătorul național de gaze Romgaz a anunțat reînnoirea contractului de mandat al directorului general, Virgil Marius Metea pe o perioadă de…
Nuclearelectrica ar putea acorda dividend suplimentar cu un randament de aproape 75%, raportat la preţul de închidere din 24 mai,…
Conducerea operatorului de transport al gazelor naturale, Transgaz a pregătit o informare privind impactul distribuirii / redistribuirii dividendelor la bugetul…
Procesul de investigare inițiat de Comisia Europeană (CE) la Societatea Națională de Transport Gaze Naturale – SNTGN Transgaz SA referitor…
Deși Luca-Nicolae Iacobici fusese numit membru provizoriu și președinte al Directoratului companiei naționale de transport al energiei electrice, Transelectrica, începând cu…
Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) Transgaz, operatorul de transport al gazelor naturale, va decide dacă vor fi distribuite, sub formă de…
Luca-Nicolae Iacobici a fost numit membru provizoriu și președinte al Directoratului companiei naționale de transport al energiei electrice, Transelectrica, începând…
La solicitarea Ministerului Energiei, producătorul de gaze naturale din România, Romgaz, a avizat o nouă propunere de repartizare a profitului…
Consorţiul de administratori judiciari ai Combinatului Chimic Oltchim, aflat în insolvenţă, a anunțat luni, 22 mai, că a demarat procedura…
Valoarea de piaţă a companiilor româneşti listate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a depăşit 20 miliarde de euro săptămâna…
În timp ce Fondul Proprietatea încearcă să vândă ultimele pachete minoritare deținute în cadrul subsidiarelor Electrica, aceasta anunță un dividend…
Transgaz anunță că Petru Văduva renunță la calitatea de director general începand cu data de 3 iunie 2017. Consiliul de…