Acasă » Petrol și Gaze » Petru Văduva renunță la funcția de director general al Transgaz

Petru Văduva renunță la funcția de director general al Transgaz

17 mai 2017
Petrol și Gaze
energynomics

Transgaz anunță că Petru Văduva renunță la calitatea de director general începand cu data de 3 iunie 2017. Consiliul de Administrație al companiei a luat act de declarația de renunțare la această funcție, se arată într-un comunicat al companiei transmis Bursei de Valori București (BVB).

Potrivit Transgaz, ”până la finalizarea unei proceduri de selecție conform OUG 109/2011 privind guvernanța coporativă, funcția de director general interimar va fi ocupată de Ion Sterian, actualul președinte al Consiliului de Administrație”.

”Petru Văduva a renunțat la calitatea de director general al SNTGN Transgaz SA din motive personale, dar va continua mandatul de administrator neexecutiv conform Hotărârii AGOA nr. 1/27.04.2017”, se arată în comunicatul transmis BVB.

„Menționăm faptul că, în considerarea celor de mai sus, a fost modificată și componența Comitetului de Nominalizare și Remunerare. Prin preluarea funcției de director general interimar, domnul Ion Sterian, nu mai este membru al acestui comitet consultativ, el fiind înlocuit de domnul Petru Ion Văduva. Prezentul raport curent este adus la cunoștința tuturor celor interesați în conformitate cu prevederile art.122 din Legea nr.24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piața”, se precizează în comunicat.

Petru Văduva deține funcția de director general al Transgaz din 2013, mandatul sau fiind pe final. La rândul său, Ion Sterian deține funcția actuală din 2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *