Acasă » Petrol și Gaze » Consumatori » South Stream devine interconector prin lege în Bulgaria și evită regulile UE

South Stream devine interconector prin lege în Bulgaria și evită regulile UE

7 aprilie 2014
Consumatori
energynomics

Statutul legislativ al tronsonului bulgăresc al South Stream a fost schimbat din gazoduct în interconector după ce Parlamentul din Bulgaria a aprobat modificarea legii energiei în acest sens, excluzând astfel conductade gaz de la necesitatea de a respecta Pachetul III de energie al UE, transmite agenția bulgară Novinite citată de Mediafax.

Parlamentarii  de la Sofia au mai aprobat ca tronsonul de conductă din apele teritoriale bulgăreşti, care va măsura circa 14 kilometri, va obţine un statut juridic de „netraversare a teritoriului european”, spune agenţia bulgară de presă Mediapool.

Propunerea de modificare legislativă, aprobată cu 115 voturi pentru, nu a fost lipsită de poziții critice din partea Comisiei Europene (CE), care a cerut clarificări înainte de vot, dar și de opoziția parlamentară din Bulgaria. Partidului Socialist Bulgar şi Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi, cele două formațiuni de guvernare de la Sofia, au susținut în totalitate propunerea, pe când opoziția de centru-dreapta a fost covârșitor împotriva ei. CE și opoziția bulgară spun că amendamentele nu sunt în linie cu dreptul comunitar.

După introducerea modificării, o serie de prevederi precum separarea producției de distribuție, ori accesul terțelor părți la conductă nu mai trebuie respectate. Toate acestea erau subiecte de declarații aprige între Gazprom, care nu vrea să achieseze la legislația UE din domeniul energiei, și Comisia Europeană.

Ţările participante la proiectul South Stream au convenit în 2013 să fie reprezentate de Comisia Europeană la negocierile cu Gazprom, astfel încât CE va avea ultimul cuvânt de spus în discuţii. În decembrie 2013, Comisia a cerut ţărilor participante la proiectul South Stream, inclusiv Bulgariei, să renegocieze acordurile bilaterale cu Rusia, astfel încât să respecte legislaţia comunitară.

South Stream va livra gaze naturale ruseşti către Austria, tranzitând Marea Neagră, Bulgaria, Serbia şi Ungaria. Acţionarii South Stream sunt Gazprom (50%), grupul italian Eni (20%), Wintershall Holding din Germania şi EDF din Franţa (15% fiecare). Pentru Gazprom, proiectul South Stream are rolul de a diversifica rutele de export către Europa. În prezent, cea mai mare parte din gazul rusesc vândut în Europa trece prin Ucraina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *