Acasă » Interes general » SOCAR neagă interesul pentru Oltchim

SOCAR neagă interesul pentru Oltchim

13 ianuarie 2014
Interes general
Bogdan Tudorache

Compania petrolieră azeră SOCAR va continua investiţiile în România, dar acestea nu includ cumpărarea Oltchim Râmnicu Vâlcea, potrivit directorului general al SOCAR România, Hamza Karimov.

„Având în vedere situaţia actuală a Oltchim, nu cred că există o poziţie pozitivă a conducerii SOCAR referitor la acest proiect”, a declarat Karimov, citat de Mediafax.

Guvernul a propus SOCAR, anul trecut, să preia combinatul din Râmnicu Vâlcea, aflat în insolvenţă din ianuarie 2013.

Ministerul Economiei, acţionarul majoritar al Oltchim, aşteaptă până la 31 ianuarie oferte din partea companiilor interesate să cumpere acţiunile deţinute de combinat la Oltchim SPV, care controlează activele unităţii, evaluate la 305,24 milioane de euro.

O tentativă de privatizare a Oltchim eşuat în 2012, iar de atunci statul caută soluţii să menţină combinatul în activitate.

SOCAR este prezent în România pe segmentul distribuţiei de carburanţi în benzinării, cu o reţea de 22 de unităţi. Planurile companiei azere vizează crearea unei reţele de 300 de benzinării în decurs de câţiva ani.

SOCAR are 338 de angajaţi în România, dintre care aproximativ 40% au fost recrutaţi în 2013.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *