Acasă » Interes general » SNBR: Românii au reciclat 35.000 de baterii uzate

SNBR: Românii au reciclat 35.000 de baterii uzate

2 iunie 2017
Interes general
energynomics

Românii au reciclat peste opt tone de baterii și acumulatori portabili uzați, echivalentul a 35.000 de mii de astfel de produse, în timpul campaniei ”Privește Partea Pozitivă” derulată de Asociația Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNBR), în perioada 15 octombrie 2016 – 31 martie 2017, se arată într-un comunicat al organizației producătorilor de baterii și acumulatori.

Aflată deja la cea de-a doua ediție, Campania ,,Privește Partea Pozitivă” are drept obiective încurajarea cetățenilor în adoptarea unui comportament responsabil față de mediul înconjurător prin colectarea selective și predarea bateriilor uzate spre reciclare în punctele de colectare amenajate în magazine.

Campania SNRB, a contorizat peste 3.000 de participanți înscriși în program și s-a derulat în peste 250 de magazine partenere iar pentru fiecare 20 de baterii uzate predate în săculeții speciali pentru colectare puși la dispoziție de către organizatori, concurenții au primit gratuit 4 baterii noi, două tip R3 (AAA) și două tip R6 (AA), se arată în comunicat.

În prezent, Asociația SNRB a dezvoltat o rețea de peste 3000 de puncte de colectare disponibile la nivel național, atât în orașele mari, cât și în localitățile mai mici, lista fiind disponibilă pe Harta Reciclării (www.undereciclam.ro) sau ca aplicație pentru terminalele mobile, în Appstore și GooglePlay.

”Derularea continuă de programe educaționale și de sensibilizare a populației la temele de mediu reprezintă un angajament pe care Asociația SNRB și l-a asumat încă de la înființare. Ne bucurăm să vedem că această campanie se bucură de un real succes, numărul participanților crescând cu fiecare ediție ceea ce înseamnă că oamenii încep să devină mai conștienți de importanța gestionării corecte a bateriilor uzate, care deși de mici dimensiuni, au un potențial nociv deosebit de mare”, au declarat reprezentanții Asociației Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB).

Asociația Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB) este o organizație colectivă a producătorilor de baterii și acumulatori, având ca scop preluarea obligațiilor și responsabilităților acestora privind colectarea, tratarea și valorificarea bateriilor și acumulatorilor uzati în conformitate cu HG 1132/2008 și a legislației complementare.

Asociația Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor este membru fondator EUCOBAT – organizația pan europeană a sistemelor coelctive de gestionare a deșeurilor de baterii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *