Acasă » Termo » Sierra Quadrant: Guvernul trebuie să ia rapid o decizie în cazul ELCEN

Sierra Quadrant: Guvernul trebuie să ia rapid o decizie în cazul ELCEN

14 iulie 2020
Cogenerare
Energynomics

Bogdan Tudorache

Judecătorul sindic din cadrul Tribunalului București a confirmat planul de reorganizare modificat al ELCEN. După această decizie, statul român are la dispoziție un interval de șase luni pentru a efectua transferul de afacere de așa manieră încât compania ELCEN să rămână în patrimoniul statului român, se arată într-un comunicat al companiei.

În cazul în care nu va fi luată o decizie în acest interval de timp, Sierra Quadrant, administratorul judiciar al ELCEN, are posibilitatea să demareze procedurile de vânzare a activelor ELCEN către un investitor privat care îndeplinește cerințele legale.

„Noi avem nu doar o obligație contractuală, în calitate de administrator judiciar desemnat, dar și una morală față de bucureșteni, față de angajații ELCEN. Statul român are încă pârghiile necesare pentru ca, în termen de 6 luni, să păstreze în patrimoniul său acest obiectiv economic cu puternice conotații sociale și să îl revitalizeze, respectând legile economiei de piață”, a declarat Ovidiu Neacșu, partener fondator Sierra Quadrant.

”Momentul adevărului a venit și îi obligă pe oficialii noștri să înceteze clasicul ping-pong politic și să se pună la masă pentru a lua o decizie. Dacă nici acum nu vor reuși să colaboreze pentru a salva o companie de interes strategic, sunt convins că se va găsi un investitor privat dispus să achiziționeze activele ELCEN”, a mai spus Neacșu.

Potrivit noului plan de reorganizare, soluția transferului de afacere poate fi implementată de statul român în trei variante: de către Municipiul București (PMB) sau o entitate desemnată de către aceasta în vederea realizării SACET (Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică); de către Ministerul Economiei sau o entitate indicată de către acesta sau de o societate nou creată cu participarea PMB și a Ministerului Economiei (în mod direct sau prin societățile subordonate acestora) în vederea preluării activelor ELCEN (și eventual și preluarea administrării rețelei de transport și distribuție de la RADET/C.M. Termoenergetica) pentru realizarea SACET.

Alte modificări importante, prevăzute în noul plan de reorganizare, vizează modalitatea de recuperare a creanței RADET, recuperarea sumelor plătite în contul TVA, în urma falimentului RADET și prelungirea termenului de reorganizare de 3 ani cu durata maximă prevăzută de lege, respectiv cu încă 12 luni.

Astfel, recuperarea creanței ELCEN deținută împotriva RADET se va realiza pe cale judiciară, sens în care administratorul judiciar a procedat deja la formularea acțiunii în vederea angajării răspunderii PMB.

Totodată, se va proceda la ajustarea bazei de impozitare a TVA (potrivit prevederilor art. 287 lit. d) Cod Fiscal, astfel cum a fost modificat prin Legea 30/2019), astfel încât ELCEN va recupera o suma de cca. 526 milioane de lei, care va fi folosită ca sursă de finanțare a planului de reorganizare.

”Intenția noastră este de a găsi cea mai bună soluție pentru ca ELCEN să poată furniza agentul termic necesar pentru distribuția apei calde și a căldurii la parametri optimi, indiferent de anotimp. Suntem convinși că, având în vedere contextul economic și social, se va găsi rapid o soluție optimă pentru ca bucureștenii să evite problemele cu încălzirea și apa caldă în perspectiva sezonului rece”, a mai declarat Ovidiu Neacșu.

Autor: Energynomics

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *