Acasă » Interes general » Autoturismele verzi înregistrează o creștere a vânzărilor de 2,7% în S1

Autoturismele verzi înregistrează o creștere a vânzărilor de 2,7% în S1

14 iulie 2020
Interes general
energynomics

Bogdan Tudorache

Deși piaţa auto din România a scăzut în primul semestru al anului (S1) cu aproape 32% faţă de aceeaşi perioadă din 2019, categoria autoturismelor „verzi”, respectiv electrice (100% şi hibride plug-in), precum şi cele hibride (care dispun de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă) a înregistrat, în perioada analizată, un volum în creştere (+2,7%), comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor Auto (APIA).

Pe subcategorii, se consemnează o creştere de 31,6% la autoturismele full electrice şi una mult mai consistentă, de 107,8%, la cele plug-in hibride. Pe de altă parte, autoturismele hibride care dispun şi de propulsie electrică înregistrează după primele 6 luni din 2020, o scădere de 9,2%, potrivit Agerpres.

„În continuare, este de aşteptat ca, în acest an, achiziţiile de autoturisme verzi să înregistreze volume semnificativ mai mari decât cele din anul anterior, acestea fiind, în mare măsură, stimulate de Programul Rabla Plus, care a avut o contribuţie importantă la creşterea semnificativă a vânzărilor de autoturisme electrice care, şi în acest an 2020, are un impact favorabil. Afirmaţia este susţinută de faptul că, la această dată, programul înregistrează peste 1.000 de rezervări de autoturisme electrice şi plug-in faţă de doar 640, anul trecut”, se menţionează în comunicatul APIA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *