România are nevoie de toate gazele naturale pe care le poate obține. Nu mai este vorba avantaje financiare, nici de a susține dezvoltarea economică, de a avea mai multe locuri de muncă sau comunități locale mai puternice. Acum vorbim strict de acoperirea nevoilor de bază ale oamenilor și ale afacerilor, în condițiile în care fiecare moleculă de gaz este necesară pentru a menține în funcțiune sistemul național de transport al gazelor naturale. În acest context, publicăm un amplu interviu cu doi oficiali de la Serinus Energy, o companie internațională de petrol și gaze, cu operațiuni în România și Tunisia. Calvin Brackman, Vicepreședintele pentru Relații Externe și Strategie la Serinus Energy, și Alexandra Damașcan, Președintele Serinus Energy România, au răspuns întrebărilor noastre despre perspectivele pe care le are România de a obține acces la noi resurse proprii de gaze naturale.

Care este climatul investițional în ceea ce privește accesul la noi resurse de gaze naturale în România?

În ultimul deceniu, producția de gaze naturale onshore din România a scăzut constant, în timp ce consumul de gaze naturale a crescut constant. Acest lucru a dus la o creștere semnificativă a cantității de gaze naturale importate care intră în România. Producția din zăcămintele de gaze naturale scade în timp pe măsură ce presiunea din rezervor se reduce. Pentru a crește producția, companiile trebuie să aducă în producție noi zăcăminte cu o rată totală de producție mai mare decât această scădere. Ei bine, în ultimul deceniu am văzut că investițiile în dezvoltarea de noi zăcăminte au fost inadecvate pentru a acoperi chiar și declinul natural al zăcămintelor existente. Sunt multe motive pentru această situație, inclusiv dimensiunile mai mici ale zăcămintelor de gaze încă nedescoperite, care au ca rezultat o producție mai mică per dolar investit, regimul fiscal și prețul de piață anticipat pentru gazele naturale.

România explorează și produce gaze naturale de multe decenii. Așa cum se întâmplă în toate bazinele de hidrocarburi mature, majoritatea câmpurilor mari și foarte productive sunt descoperite și exploatate mai întâi. În timp, dimensiunile câmpurilor nedescoperite devin mai mici și acestea din urmă devin mai puțin economice decât descoperirile mai mari. Orice operațiune de explorare implică un grad ridicat de risc asumat de către companiile care fac investiția. Acestea pot cheltui un capital de risc considerabil și ajung să nu descopere resurse de gaze sau să le găsească într-o cantitate insuficientă pentru a fi produsă economic.

Pentru ca aceste zăcăminte mai mici, mai puțin atractive din punct de vedere economic să fie dezvoltate, regimul fiscal guvernamental devine un factor important care influențează nivelul investițiilor. Cu cât povara fiscală aplicată producției de gaze este mai mare, pentru ca descoperirea de gaze să fie economică, este necesară o rată de productivitate mai mare pentru fiecare dolar investit. Astfel, crește încă și mai mult riscul de explorare. Acesta este în prezent cel mai mare factor care contribuie la scăderea investițiilor în activitatea de explorare și producție onshore din România. Politicile fiscale actuale ale guvernului nu reflectă în mod adecvat riscurile cu care se confruntă companiile atunci când fac investiții. Investitorii trebuie să fie relativ încrezători că investiția lor în explorare va avea ca rezultat o descoperire de gaz de dimensiuni suficiente pentru a fi dezvoltată economic.

Rezultatul acestui dezechilibru fiscal este că se produce mai puțin gaz. Aceasta duce la o reacție a pieței în care prețul gazului crește pentru toți consumatorii, iar este nevoie de gaze din afara țării pentru a compensa deficitul în aprovizionare.

Care a fost impactul asupra României ca urmare a investițiilor insuficiente în explorarea și producția de gaze onshore?

Investiția mai mică a dus la scăderea producției interne, în același timp în care cererea de gaze din România a crescut constant. Acest lucru a dus la un preț mai mare pentru gazele naturale. De fapt, povara fiscală mai mare pe care guvernul a impus-o producătorilor este transferată asupra consumatorului prin prețurile mai mari pe care aceștia le plătesc pentru energia pe care o folosesc. Cu cât guvernul scoate mai mult capital din sistem sub formă de taxe și impozitare, cu atât mai puțin capital este pentru a investi în dezvoltare. Impactul asupra prețului este oarecum atenuat de creșterea importurilor de gaze pe piața din România, dar aceasta vine cu un cost uriaș pentru România, exprimat în ieșirea de fonduri din țară sub forma plăților către producătorii străini de gaze naturale. De la începutul anului 2020, România a importat peste 4 miliarde de metri cubi de gaze naturale, ceea ce a înseamnă plăți externe de peste 1,5 miliarde de dolari, ținând cont de prețurile medii consemnate în piață în această perioadă.

Este un miliard și jumătate de dolari care a ieșit din țară și care, în alte condiții, ar fi putut fi investit pentru crește producția și a crea locuri de muncă aici. Gazele naturale importate nu sunt supuse acelorași taxe ca și gazele de producție internă. Gazele naturale importate sunt, de fapt, scutite de taxa pe veniturile excepționale obținute de producătorii din România și, prin urmare, au un avantaj competitiv pe piața din România. În mod bizar, guvernul român stimulează importul de gaze străine la un cost foarte mare pentru stat, în loc să stimuleze dezvoltarea resurselor autohtone de gaze naturale. Banii care ies din țară pentru a plăti gazele importate nu sunt reinvestiți în economia românească.

Cum poate România să-și crească oferta de gaze naturale?

Cel mai important lucru pe care îl poate face România pentru a crește oferta internă de gaze naturale este să stimuleze investițiile în dezvoltarea producției interne onshore. Să implementeze politici de reglementare și fiscale care pot încuraja creșterea producției interne de gaze onshore și care pt face gazul românesc mai competitiv în fața gazului importat. Având în vedere accesul mai facil și costul de capital mai mic al gazului onshore comparativ cu gazul offshore, sistemul onshore, deși are oportunități mai mici, se poate dezvolta foarte rapid. Este esențială crearea unui mediu de investiții în care companiile și capitalul național și internațional să poată lucra pentru a crește producția din resursele naturale considerabile ale României. Beneficiile economice pentru țară ar fi incredibile, deoarece investițiile mai mari ar crea locuri de muncă, ar asigura o creștere economică sporită, stabilitate fiscală pe termen lung, securitatea energetică a țării și a consumatorilor săi. În plus, s-ar asigura gazele naturale necesare în tranziția către o economie cu emisii reduse de carbon. Cu o politică și un cadru fiscal adecvate, producția de gaze onshore din România ar putea crește până la nivelul în care excedentul ar putea fi exportat în țările vecine pentru a obține venituri importante la nivel de țară în urma exporturilor. Transformarea României într-un exportator de energie către UE ar însemna ca în loc să plătească pentru importurile de gaze naturale, să fie plătită pentru gazele naturale exportate, obținând astfel un motor de creștere pentru economia românească, în locul poverii din prezent.

Ce ar trebui schimbat în cadrul fiscal și de reglementare pentru a eficientiza activitățile actualilor operatori și pentru a atrage noi investiții?

Legile primare precum Legea petrolului, Legea energiei electrice și a gazelor naturale, împreună cu normele aplicabile ar trebui modificate sau înlocuite cu altele noi, oferind investitorilor procese simplificate de reglementare și autorizare, proceduri eficiente și certe de transfer de titluri și atribuire. Ar trebui recunoscute obligațiile într-o relație contractuală între mai mulți co-titulari și să fie mai bine corelate într-un mod consistent prevederile din Legea petrolului, Legea mediului și Legea apei. Acestea sunt schimbări care ar îmbunătăți climatul investițional pentru explorarea și dezvoltarea gazelor în România.

Din punct de vedere fiscal, taxa pe veniturile excepționale este o taxă dăunătoare care împiedică investițiile. Această taxă trebuie schimbată urgent pentru a permite guvernului să primească o parte echitabilă din beneficiile creșterii, oferind în același timp investitorilor posibilitatea de a-și recupera capitalul investit înainte de a plăti fonduri considerabile către guvern. Serinus este un producător de gaze care își propune să investească pentru a crește semnificativ producția în România, dar trebuie să ne bazăm pe fluxul de numerar pe care îl obținem din operațiunile noastre curente pentru a finanța investițiile viitoare. Taxa pe venituri excepționale, așa cum este construită în prezent, scoate bani din afacere înainte ca proiectele să permită recuperarea investiției inițiale. Pentru investitori, această formulă însemnă mai mulți ani pentru rambursare. Cu cât durează mai mult să obținem profit din capitalul nostru, cu atât este nevoie de mai mult timp pentru a reinvesti acest capital în continuarea explorării și dezvoltării. Rezultatul este o creștere mai lentă a producției.

Taxa pe veniturile excepționale, așa cum este structurată în prezent, este o descurajare semnificativă a investițiilor. Acționează astfel din cauza poverii fiscale foarte mari pe care o impune pentru un prag al prețului foarte scăzut de 47 lei/MWh. Taxa este de 60% la acest prag, fără deductibilitatea costurilor de exploatare, cu o deductibilitate foarte limitată a costurilor de capital și deductibilitate doar pentru redevențele plătite. Aceasta nu mai este o taxă excepțională, ci o taxă pe venit. Companiile trebuie să plătească o parte semnificativă din veniturile lor chiar înainte de a-și recupera investiția expusă riscului. Povara fiscală devine încă și mai extremă de la al doilea prag al prețului de 85 lei/MWh; taxa aplicată de guvern se majorează la 80% din venituri minus redevențele, iar companiile nu mai pot deduce capitalul pe care l-a cheltuit pentru explorare și dezvoltare. Cum aceste praguri de preț nu sunt indexate în funcție de inflație, pe măsură ce costul explorării, dezvoltării și exploatării zăcămintelor de gaze crește, povara devine încă și mai pronunțată și va împiedica încă și mai mult investițiile în viitor. Această povară fiscală, de asemenea, nu ține cont de scăderea producției care are loc în toate zăcămintele de gaze. Aceasta înseamnă că zăcămintele de producție vor fi închise mai devreme, deoarece veniturile din producție nu mai pot acoperi costurile de exploatare. Volume considerabile de resurse ar putea rămâne în pământ din cauza acestei taxe foarte inflexibile și împovărătoare.

Creșterea istorică recentă a prețului gazului în România demonstrează modul în care taxa pe veniturile excepționale diminuează răspunsul ofertei din partea producătorilor autohtoni de gaze. Dincolo de pragul de 85 lei/MWh, guvernul preia aproape toate veniturile suplimentare. Prin urmare, producătorii nu reacționează în mod adecvat la semnalele de preț ale pieței. Se spune că răspunsul la prețurile mari sunt prețurile mari; acest lucru se datorează faptului că prețurile mai mari stimulează o creștere a producției și această creștere în cele din urmă readuce prețurile înapoi la niveluri mai mici. Taxa excepțională, așa cum este construită în prezent, elimină acest stimulent al pieței pentru creștere a producției și, în loc, scurtează durata de viață a capacităților de producție existente. Taxa crește, de asemenea, dimensiunea pe care ar trebui să o aibă o descoperire pentru a fi dezvoltată economic. În esență, această taxă îi obligă pe producători să lase nevalorificate descoperirile de dimensiuni mai mici.

Guvernul se confruntă cu o oportunitate economică extraordinară. Poate gândi un sistem fiscal în care să poată obține un profit fiscal echitabil și rezonabil, permițând în același timp investitorilor să-și recupereze capitalul și să genereze capital suplimentar pentru a reinvesti în oportunitățile de gaze onshore ale țării. În timp, producția de gaze naturale poate crește pentru a elimina nevoia de importuri la costuri mari. Acest lucru va contribui la inversarea fluxului imens de plăți pentru gazul importat, la sporirea în continuare a securității energetice a țării și a consumatorilor săi, la utilizarea producției interne de gaze pentru a înlocui sursele de energie mai mari consumatoare de carbon folosite în prezent la nivel național, toate în același timp maximizând rentabilitatea fiscală pe termen lung și stabilitatea finanțelor țării.

Credeți că o nouă rundă de licențiere lansată de ANRM ar prezenta interes pentru investitori?

În prezent, capacitatea de a obține profituri financiare în România, chiar și cu prețuri mai mari la materia primă, este mai mică decât în multe alte țări. Concurența pentru capital nu trebuie să fie o cursă către cele mai mici taxe, dar actualul regim fiscal românesc este perceput ca fiind inechitabil față de investitori. Companii precum Serinus au investit masiv doar pentru a constata că taxa pe venituri excepționale a devenit permanentă, iar profiturile noastre au fost foarte reduse. Această incertitudine este inutilă. Investitorii caută corectitudine și predictibilitate și își pot muta investiția în regimuri fiscale în care văd că se respectă aceste practici de corectitudine și predictibilitate. România pierde în prezent investiții în fața unor țări în care investițiile sunt stimulate. Așa cum am menționat mai sus, cu stimulentele de politică adecvate, pentru a oferi o împărțire mai rezonabilă a beneficiilor care să acopere riscurile semnificative cu care se confruntă explorarea pentru noi resurse de gaze, investitorii ar putea fi foarte interesați de o nouă rundă de licențiere. Pentru a stimula interesul pentru aceasta, ar trebui realizate îmbunătățiri majore la nivelul legislației și regimului fiscal aplicate pentru petrol și gaze naturale. Între acestea, un angajament privind stabilitatea fiscală, inclus explicit în legislație, ar oferi certitudinea necesară pentru atragerea investitorilor.

Ce este diferit în modul în care funcționează o companie independentă de petrol și gaze față de modul în care companii mari precum Romgaz și OMV Petrom tratează un zăcământ?

Companiile independente se bazează pe capitalul propriu și pe fluxul de numerar generat din operațiunile lor pentru a reinvesti pentru creștere. Dacă randamentele sunt scăzute, există puține posibilități sau stimulente pentru investiții suplimentare. Companiile independente mai mici au, de asemenea, costuri interne mai mici. Ele pot valorifica acest lucru și pot viza zăcăminte mai mici, pe care companiile mari nu le-ar putea dezvolta profitabil. Companiile independente au o contribuție importantă în dezvoltarea oricărui tip de resurse naturale, deoarece nu dețin multe active în întreaga lume, ci au tendința de a desfășura programe de investiții mai mici, mai localizate, care vor identifica profiturile ce pot fi obținute în afara portofoliului unei companii mari.

Guvernul promite noi conducte de distribuție a gazelor în următorii ani – vă așteptați ca astfel de evoluții să încurajeze investițiile în E&P?

Noile conducte de distribuție și transport de gaze în sine nu vor stimula investițiile. Lipsa de gaze din România nu se datorează capacității insuficiente de transport al gazelor, ci mai degrabă lipsei de capital investițional pentru a dezvolta producția de gaze. Dacă stimulentele pentru a dezvolta mai multă producție ar avea succes și producția ar crește la un nivel la care ar fi nevoie de noi rețele de distribuție, atunci extinderea rețelelor ar fi o problemă. În prezent, nu există stimulente pentru investiții suplimentare.

Există vreo șansă ca autoritățile să stimuleze o mai bună valorificare a resurselor de gaze pe care România le are încă în zona onshore?

Serinus crede că România ar putea fi un lider energetic în Europa. Credem că un sistem fiscal mai echitabil și mai echilibrat, combinat cu procese simplificate de autorizare și aprobare, ar putea fi o combinație puternică pentru a atrage investiții suplimentare. Și nu de doar că noi credem asta… Investitorii noștri ne spun că așa stau lucrurile.

Ce poate face România pentru a se poziționa ca soluție în problema gazelor pentru Republica Moldova?

Situația Republicii Moldova evidențiază pericolul imens la care ești expus atunci când trebuie să te bazezi pe furnizorii externi de gaze pentru a acoperi nevoile de consum ale unei țări. Multe state nu au resurse interne și depind de aprovizionarea cu energie din afară. România este înzestrată cu resurse naturale abundente și cu politici adecvate poate fi autosuficientă energetic și poate deveni chiar un exportator de energie. În acest sens, implementarea politicilor potrivite poate crește producția românească și permite exporturile, pentru a obține beneficii din partea altor țări care doresc să își diversifice aprovizionarea cu gaze naturale.

Abordarea Rusiei în ceea ce privește furnizarea de gaze naturale pentru Europa este destul de problematică pentru România. Ce rol ar putea juca gazele produse intern în acest complicat joc regional?

România poate să devină autosuficientă energetic, astfel încât să nu mai depindă de gazele străine scumpe. Sunt numeroase oportunități în legătură cu resurse onshore care ar putea fi dezvoltate dacă ar fi stimulate în mod corespunzător. Acestea ar elimina dependența României de importurile scumpe de gaze din străinătate. România are un avantaj competitiv în domeniul gazelor naturale, ținând con de poziționarea geostrategică și trebuie să maximizeze acest avantaj pentru a deveni un jucător major pe piața regională de energie.

Dependența de gazele importate din Rusia prezintă, de asemenea, un risc semnificativ pentru securitatea energetică a României, deoarece Rusia și-a demonstrat în trecut tendința de a folosi dependența Europei de importurile de gaze rusești pentru a urmări obiective politice. Odată cu reducerile preconizate ale volumelor de gaze rusești care tranzitează prin Ucraina, acest lucru ar putea restrânge pe viitor accesul la importurile disponibile pentru România, complicând în plus chestiunea ofertei pe piața românească de gaze.

Vă rugăm să ne oferiți câteva cifre pentru a ilustra cât de relevanți sunt/ar putea fi producătorii independenți de gaze din România!

Analiza The BP Statistical Review of World Energy este una dintre principalele surse de date statistice în domeniul energetic. Ediția din 2021 estimează că România deține 2,8 trilioane de metri cubi de rezerve dovedite de gaze naturale. La nivelurile actuale de producție, aceste rezerve vor dura 9,1 ani. Să ne comparăm cu Ucraina, care are 38,5 trilioane de metri cubi de rezerve dovedite care ar putea dura, la nivelurile actuale de producție, timp de 57,5 ani. Diferența nu vine din faptul că Ucraina ar avea o geologie mai bună pentru producția de gaze, ci pur și simplu din acela că s-au realizat mai multe operațiuni de explorare în bazinul Panonic onshore uscat din Ucraina și s-au descoperit mai multe zăcăminte. Ucraina nu a fost distrasă de mari dezvoltări offshore care au nevoie de mulți ani pentru a fi introduse în fluxul de producție, ci mai degrabă s-a concentrat pe livrarea de gaze onshore pe termen scurt pentru a-și reduce dependența de gazele importate din Rusia. România poate urma aceeași strategie de dezvoltare, fără a neglija, în același timp, atractivitatea pe termen lung a gazului offshore, încurajând capacitatea dezvoltărilor onshore de a oferi rezultate pe termen scurt.

Dincolo de volumele de gaze naturale și beneficiile financiare, operațiunile onshore din zăcăminte mature, aproape epuizate, necesită tehnologii moderne și know-how de ultimă oră. Ce înseamnă acestea pentru industria O&G din România?

Cu siguranță, extracția de hidrocarburi din zăcăminte mai vechi și mature ridică provocări dificile, dar România are și oportunitatea de a dezvolta noi zăcăminte de gaze, așa cum a făcut Serinus cu proiectul Moftinu Gas Development. Ambele necesită abilități tehnice, iar România este bine poziționată prin facilitățile sale excelente de educație și formare pentru a oferi cunoștințele și forța de muncă pentru a dezvolta atât zăcăminte de gaze vechi, cât și noi. Nicio țară nu are monopol asupra tehnologiei utilizate în zăcămintele petroliere. Asemenea tehnologii se transferă liber dincolo de granițe. Forța de muncă bine educată și bine pregătită este mai puțin mobilă și acesta este un avantaj competitiv important pe care îl are România.