Sari la conținut
Acasă » Interes general » Industrie » SANY cumpără un proiect de stocaj de 153 MW de la Renovatio

SANY cumpără un proiect de stocaj de 153 MW de la Renovatio

    22 octombrie 2026
    Industrie
    Bogdan Tudorache

    SANY International a achiziționat un proiect de stocare a energiei în baterii de 153 MW în Borzești, România.

    Tranzacția a implicat achiziția integrală a Spark Terminal SRL, dezvoltatorul unui proiect independent de stocare a energiei în baterii (BESS), cu o capacitate instalată de 153 MW, situat în zona Borzești, România, de la RNV Infrastructure SRL, parte a Grupului Renovatio, conform unui comunicat al EY-Parthenon.

    Tranzacția consolidează prezența în creștere a SANY pe piața energiei regenerabile din România. Prin activitățile sale din domeniul energiei regenerabile, SANY continuă să își extindă portofoliul de investiții în active care susțin tranziția energetică, contribuind în același timp la dezvoltarea infrastructurii de stocare a energiei la scară largă pe piața din România.

    Grupul SANY a anunțat anterior că va investi 1 miliard de euro în România. Unul dintre marile conglomerate industriale asiatice, SANY și-a lansat în această primăvară operațiunile locale printr-o serie de proiecte în sectorul energiei regenerabile și al stocării.

    Primul proiect anunțat va fi dezvoltat în comuna Dobrești, județul Dolj, și constă într-un parc fotovoltaic de 95 MWp, integrat cu o capacitate de stocare în baterii de 218 MWh. Investiția este pregătită pentru faza de execuție.

    Intrarea grupului asiatic pe piața românească vine într-un moment în care necesarul de capacități de stocare crește accelerat, pe fondul extinderii producției din surse regenerabile și al presiunii pentru modernizarea sistemului energetic.

    Reprezentanții companiei au transmis că România oferă atât resurse naturale favorabile, cât și oportunități de dezvoltare rapidă pentru proiecte energetice de mari dimensiuni.

    „Sperăm ca prin acest proiect să impulsionăm investițiile în energie verde în România. Vrem să investim în mai multe proiecte de acest gen, solar plus stocare de energie și stocare simplă”, a declarat Guo RuiGang, vicepreședinte executiv al SANY Group.

     

    Dolj devine hub regional pentru energie verde

    Alegerea județului Dolj are la bază potențialul solar ridicat al regiunii și accesul favorabil la infrastructura energetică. Proiectul din Dobrești este prezentat drept primul proiect european al grupului care combină producția solară cu stocarea la scară industrială.

    Pe lângă investiția inițială, compania a anunțat extinderea parteneriatului cu Danube Solar pentru încă trei proiecte de stocare stand-alone în comuna Pielești.

    Acestea vor cumula o putere totală de 233,55 MWac și o capacitate de stocare de 984,96 MWh.

    SANY Group a raportat anul trecut o cifră de afaceri de 12,49 miliarde de dolari și aproximativ 90.000 de angajați. Grupul este prezent pe patru continente și dezvoltă activități în domenii precum energie solară, eoliană, stocare și hidrogen.

    Autor: Bogdan Tudorache

    Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *