România nu a făcut prea multe pentru a accelera absorbția fondurilor europene, consideră Kurt Weber, Managing Director, Horvath & Partner. Fondurile totale, care însumează 90 de miliarde de euro, încurajează un proces radical de transformare economică prin care România își poate recâștiga competitivitatea economică. „Nu avem voie să ratăm șansele oferite printr-o utilizare integrală a fondurilor europene”, ne-a spus Kurt Weber.
Stimate domnule Kurt Weber, cum apreciați astăzi capacitatea de absorbție a fondurilor europene a României? S-a îmbunătățit în vreun fel față de anul 2021?
Dacă luăm în considerare doar sectorul energetic, România are șansa unică de a atrage aproximativ 90 de miliarde de euro prin 3 programe principale: PNRR, Fondul de Modernizare și Programul Operațional Dezvoltare Durabilă.
Acum un an, într-un eveniment public dedicat acestei teme am atras atenția că avem o mare provocare în ceea ce privește absorbția acestor fonduri și le cheltui în scopurile definite – ar trebui să multiplicăm eficiența atragerii de fonduri de 4, până la 5 ori. Din păcate între timp au mai trecut 12 luni în care doar un minim de măsuri au fost luate, de exemplu, descentralizarea deciziei pe fonduri structurale către entități regionale. Dar este clar că această măsură nu este suficientă.
Este nevoie de mai mult pentru creșterea gradului de absorbție a acestor fonduri. Trebuie să existe suficientă claritate, transparență cu privire la tipul de ajutor de stat, modul în care acesta este gândit să acționeze și efectul produs de aceste investiții. Pentru aceasta este nevoie de proiecte bine concepute, mature, analizate temeinic, în care investitorii să aibă încredere. Acest lucru ar asigura o creștere a gradului de absorbție a fondurilor. Altfel spus, cred că proiectele noi trebuie gândite holistic și integrate în modelul de afaceri, pentru a produce beneficiile scontate și pentru a obține finanțararea nerambursabilă.
Care sunt principalele evoluții pe care le-ați identificat în eforturile orașelor din România de a identifica idei și de a construi proiecte finanțabile din bani europeni?
Există mult interes în zone care sunt acum esențiale în tranziția verde, spre un viitor sustenabil și dezvoltare durabilă: producție de energie din surse regenerabile, transport fără emisii de gaze cu efecte de seră, gestiunea deșeurilor și o serie de idei de proiecte de termoficare hibridă / distribuită, cogenerare cu gaze fără origine fosilă, chiar și hidrogen verde sau clădiri pasive, toate sprijinite prin digitalizarea instituțiilor / serviciilor publice. Ceea ce pare sa lipsească este o strategie integrată cu privire la ceea ce înseamnă tranziția verde pentru fiecare comunitate locală, un concept integrat și mai ales adaptat la nevoile specifice ale locului. Simpla enumerare a domeniilor arată complexitatea acestei tranziții. Noi suntem printre promotorii unei abordări care pornește de la aceste nevoi ale comunității, luând în considerare și resursele locale existente, dar nu putem spune că există cu adevărat o cerere pentru acest tip de consultanță.
Dincolo de infrastructura de transport, de spitale și de creșe sunt cel puțin trei direcții esențiale care se încadrează în Acordul Ecologic European: decarbonarea, creșterea eficienței energetice și folosirea energiei regenerabile. A avansat România în vreun fel în ultimul an?
Încă mai avem o cale lungă de parcurs, dacă ne gândim la aceste trei arii. Capacitatea instalată de energie regenerabilă în România nu a crescut în ultimii ani. Mai mult, trebuie să ne pregătim pentru integrarea producției regenerabile variabile în sistemul energetic național. Eficiența energetică trebuie să existe atât la consumatori, care sub efectul presiunii prețurilor își implementează singuri măsurile, cât și la rețelele de transmisie și distribuție, și de asemenea la producători. Eficiența energetică ar trebui să fie mai mult decât un efect dictat de piață, trebuie să gândim pe viitor în termeni de resurse fosile limitate și tot mai scumpe.
De fapt, decarbonizarea înseamnă practic de-fosilizarea întregii industrii bazate de hidrocarburi, prin înlocuirea surselor de energie fosilă cu surse regenerabile, foarte importantă fiind și înlocuirea materiilor prime de origine fosilă cu produse neutre din punct de vedere al emisiilor, de exemplu reciclate printr-un sistem de economie circulară. În aceste domenii țara noastră abia începe să inițieze proiecte.
Securitatea energetică era o temă pentru specialiști în urmă cu doar câteva luni. Acum pare că va trebui să identificăm soluții urgente de a ne acoperi necesarul intern (de căldură, de carburanți și de resurse primare pentru generarea de electricitate) fără a ne mai baza de importurile de hidrocarburi in Rusia. Care ar fi aceste soluții?
Europa depinde masiv de resursele energetice importate din Rusia: 40% din importul de gaze naturale, 49% din cărbune și aproximativ 30% din hidrocarburi. O astfel de dependență de resurse într-o economie globală conferă acestor resurse calitatea de armă strategică. Ca răspuns, trebuie să avem un plan de a înlocui resursele care sunt necontrolabile, epuizabile și poluante. Deși, la nivelul UE, România este a treia țară cea mai puțin dependentă de importul de resurse energetice (și a doua dacă ne referim la gaz natural), trebuie să acționeze tocmai pe pilonii strategiei energetice europene și a Pactului Verde: eficiența energetică în vederea scăderii consumului național, electrificare în loc de gazificare și dezvoltarea masivă a capacităților de energie regenerabilă.
Viteza de dezvoltare a regenerabilelor este esențială, pentru că economic este cea mai rentabilă dintre aceste direcții. Soarele și vântul sunt resurse locale, inepuizabile și nepoluante.
Scăderea costului tehnologiilor face ca tehnologiile solare și eoliene să fie la acest moment cele mai ieftine metode de producere e energiei, în contextul în care prețul materiilor prime (cărbune, gaz) și al emisiilor fac energia din surse fosile să devină extrem de scumpă, fără să avem un orizont de reducere semnificativă a utilizării acestora.
Nu în ultimul rând, Romania suferă din cauza unei probleme de structură a pieței: suntem singura țară din UE care are mixul energetic organizat pe tehnologii. Acest fapt, combinat cu principiul stabilirii prețului de piață bazat pe ordinea de merit, duce la prețurile pe care le vedem astăzi, indiferent de costul de producție marginal al fiecărei tehnologii. Toată energia produsă în țară (indiferent că este regenerabilă, hidro sau nucleară) se vinde la prețul celei mai scumpe tehnologii, care până de curând era cărbunele. Acum, pe fondul exploziei prețului gazului natural, aceasta este tehnologia care închide ordinea de merit, dar intrarea masivă a regenerabilelor va determina ca prețul marginal să se închidă pe tehnologii din ce în ce mai ieftine. Pentru ca penetrarea acestor tehnologii regenerabile, mult mai ieftine, să aibă impactul așteptat în economie, trebuie rezolvate două probleme: capacitatea rețelelor de transmisie și distribuție să preia energia produsă din surse variabile și problema echilibrării sistemului energetic național. Soluțiile pentru aceste probleme sunt la îndemână și se lucrează pe ele: investiții în creșterea capacităților rețelei și soluții de stocare, care devin și ele tot mai competitive din punct de vedere al costului.
Apar primele informații cu privire la constituirea unor noi lanțuri valorice în domeniile noi – mă refer la fabrici de baterii electrice care ar urma să fie construite în România. Care sunt perspectivele pentru celelalte arii relevante: sectorul energiilor regenerabile, hidrogen, nuclear, gaze naturale?
Toate aceste tehnologii de vârf, extrem de importante pentru tranziția verde, au nevoie să se dezvolte pe baza unor strategii naționale, care să alinieze obiectivele strategice naționale cu resursele financiare (bugetul național, bugetele europene și finanțarea privată), cu pregătirea forței de muncă specializate și cu dezvoltarea unor modele de afaceri care să valorifice avantajele competitive specifice.
De exemplu inițiativele private care au ca scop dezvoltarea unor facilități de producție a bateriilor vor beneficia de finanțare prin PNRR, dar ele trebuie să fie dimensionate conform așteptărilor pieței, trebuie să fie localizate în zone unde vor exista sau unde vor fi dezvoltate competențe de specialitate, respectiv ideal în zone apropiate de locul utilizării, pentru a ne asigura că amprenta de carbon a produsului prin transport pe distanță lungă nu anulează efectul obținut. Toate aceste dependențe ar trebui gândite și prevăzute prin strategii specifice câte unui domeniu de vârf.
Încă ne aflăm pe ultimul loc într-un clasament al inovării la nivelul UE și suntem singura țară care a înregistrat un regres al acestui indicator (EU Innovation index) în ultimii ani, iar ca să depășim acest stadiu, este nevoie să gândim pe orizonturi strategice.
Vă așteptați la repoziționări semnificative în industria energetică europeană și în cele conexe, cu impact asupra României, în noul context geopolitic și militar?
Contextul geopolitic este foarte instabil, și schimbările vin pe un fond de mari transformări în ultimii doi ani. Am avut o scădere de consum pe perioada pandemiei, acum există o revenire neașteptat de viguroasă a cererii, în același timp a fost perioada în care s-au finalizat și principalele prevederi ale Pactului Ecologic European. Aceste influențe determină o scurtare a lanțurilor de aprovizionare, dar și o inflație peste așteptări, indusă și de criza prețurilor din energie. În același timp, reacția autorităților a fost de întoarcere către modele de reglementare a pieței, care dacă nu sunt corect definite, pot adânci dezechilibrele pe termen lung.
Companiile caută să își redefinească modelele de afaceri, să se repoziționeze, de exemplu dinspre exploatarea de combustibili fosili spre prelucrarea sustenabilă a materiilor prime rezultate din reciclare și spre producția de energie regenerabilă.
Ne așteptăm ca unii jucători internaționali să iasă din piețe ca România, pentru a-și consolida poziția pe piețele tradiționale, cu mai puțin risc. În energie ne așteptăm să aibă succes liniile noi de business de tipul soluțiilor energetice integrate la segmentul rezidențial și al afacerilor mici și mijlocii, companiile de tip ESCO care furnizează astfel de servicii. Tehnologii și produse noi vor avea o justificare economică sporită ca răspuns la explozia prețului gazului natural, de exemplu pompele de căldură. Transportul fără emisii, în special electrificat, penetrează încet piața, dar ne așteptăm ca hidrogenul din surse regenerabile (verde) sau cu captură de carbon (albastru) să fie un alt combustibil folosit în mai multe aplicații. Fără decarbonizarea transportului România nu își va putea atinge țintele de reducere a emisiilor, acesta fiind un domeniu in care mai este mult de lucru.
Șansa României este să își regândească și revigoreze industria, în acest context, de exemplu petrochimia, chimia, mase plastice, textile etc. Platformele industriale abandonate sau mult restrânse ar putea fi transformate în mici centre de producție funcționale pe principiile economiei circulare, bineînțeles dacă există suficient interes investițional încurajat de programele de finanțare nerambursabilă despre care vorbeam.
În concluzie, nu avem voie să ratăm șansele oferite de o utilizare integrală a fondurilor europene, care sunt la o valoare fără precedent tocmai pentru a sprijini un proces radical de transformare economică, dacă vrem să recâștigăm competitivitatea economică a României.
_____________________________________________
Interviul a apărut inițial în numărul din martie 2022 al Energynomics Magazine.
Dacă vrei să primești prin curier revista Energynomics, în format tipărit sau electronic, scrie-ne la adresa office [at] energynomics.ro, pentru a te include în lista de distribuție. Toate numerele anterioare sunt accesibile AICI, în format electronic.