Acasă » Petrol și Gaze » Romgaz va avea propriul rating, necesar unei noi emisiuni de bonduri de 1 mld. euro pentru finanțarea Neptun Deep

Romgaz va avea propriul rating, necesar unei noi emisiuni de bonduri de 1 mld. euro pentru finanțarea Neptun Deep

27 iunie 2023
Petrol și Gaze
Bogdan Tudorache

Romgaz va avea propriul rating, necesar pentru a lansa o nouă emisiune de bonduri de circa 1 miliard de euro pe piața internațională, necesară refinanțării Neptun Deep, a declarat presei, la o întrebare a Energynomics, Răzvan Popescu, directorul general al companiei. Deocamdată Romgaz are în vedere încheierea unui contract de reprezentare legală pentru a demara procesul de obținere a noului rating, a spus Popescu.

De altfel, în convocatorul AGA pentru 27 iulie al Romgaz se precizează și ”aprobarea achiziției de servicii juridice în vederea încheierii și derulării unor contracte de rating, pentru obținerea de finanțare externă și pentru achiziția de participațiuni/active ale unor societăți de distribuție gaze naturale”.

În același timp, Popescu a mai declarat că mărimea noii emisiuni de bonduri ar putea fi de 1 miliard de euro, probabil în două tranșe.

„Proiectul Neptun Deep intră într-o nouă fază, iar decizia finală de a investiți în aceste zăcăminte este una istorică, ce va aduce beneficii incontestabile securității şi independenței energetice a României. Astfel, Romgaz rămâne angajat în atingerea obiectivelor acestui proiect şi suntem încrezători că ANRM va confirma cât mai curând planul de dezvoltare a celor două zăcăminte, moment de la care va începe efectiv etapa de dezvoltare a acestor două zăcăminte”, a spus el.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *