Acasă » Electricitate » Nuclear » ROMATOM susține proiectul centralei nucleare din Ungaria

ROMATOM susține proiectul centralei nucleare din Ungaria

15 februarie 2016
Electricitate
energynomics

Realizarea noii centrale nucleare din Ungaria reprezintă o decizie crucială pentru modernizarea sectorului de profil din țara vecină, iar industria nucleară din România susține acest proiect, anunță un comunicat al Asociației Forumul Atomic Român (ROMATOM), care include 30 de companii și ONG-uri active în acest domeniu. Centrala nucleară care va fi construită la Paks va va avea două reactoare și va înlocui două unități nucleare care își vor înceta funcționarea între 2032 și 2037.

În 2014, Ungaria a încheiat un contract de antrepriză, construcții și montaj pentru realizarea centralei, dar proiectul a ajuns rapid sub lupa Comisiei Europene. Executivul comunitar a început în ultima parte a anului trecut investigații privind un posibil ajutor de stat, lansând în acest sens o procedură de consultare publică, deschisă pe intervalul 12 ianuarie – 12 februarie 2016, amintește ROMATOM.

”Pentru a răspunde țintei Comisiei Europene de reducere cu 40% a gazelor cu efect de seră, industria nucleară din România, în consens cu industria nucleară europeană, este pe deplin conștientă de necesitatea unui program major de investiții care să înlocuiască vechile capacități de producție, poluante și cu eficiență redusă. Mixul energetic trebuie să fie o alegere echilibrată prin care diversitatea și neutralitatea tehnologică să joace un rol semnificativ în atingerea obiectivelor UE – asigurarea securității energetice la nivel național și regional, atingerea țintelor de reducere a emisiilor de carbon și menținerea prețului energiei la cote suportabile pentru populație. ROMATOM sprijină dezvoltarea noilor unități nuclearoelectrice de la Paks II și va continua să susțină proiectele noi de centrale nuclearoelectrice din Europa, care vor utiliza tehnologii nucleare sigure, fiabile și verificate”, a declarat Marius Gheorghiu, Directorul General al ELCOMEX IEA și Președinte la ROMATOM.

ROMATOM a transmis Comisiei Europene pe 12 februarie o poziție prin care susține dreptul Statelor Membre de a-și alege mixul energetic adecvat pentru atingerea țintelor de decarbonizare, anunță comunicatul asociației. Prin cele două noi unități nucleare, Ungaria își va atinge țintele de reducere a emisiilor de carbon, în combinație cu utilizarea surselor regenerabile, asigurând securitatea energetică, creșterea PIB-ului la nivel național, creșterea economică la nivel regional, crearea de noi locuri de muncă, conservarea și transferul cunoștințelor specifice industriei nucleare, anunță comunicatul ROMATOM.

Rezoluția Parlamentului European din decembrie 2015 constată că “în 2014, energia nucleară a reprezentat 27 % din mixul energetic al Uniunii Europene (UE), asigurând peste jumătate din întreaga energie cu emisii reduse de dioxid de carbon”, semnalând faptul ”că 130 din 132 de centrale nucleare din UE urmează să fie dezafectate până în 2050, provocând un gol uriaș de energie de bază și cu emisii reduse de dioxid de carbon în mixul energetic european”.

Rezoluția „recunoaște că unele state membre au ales să renunțe la energia nucleară, în timp ce altele iau în considerare dezvoltarea de noi centrale nucleare pentru a reuși să realizeze obiectivele europene și naționale legate de energie și climă”, solicitând Comisiei să ofere cadrul care, în acord cu normele pieței interne și din domeniul concurenței, să permită statelor membre să construiască noi centrale nucleare dacă doresc aceasta.

ROMATOM s-a constituit în 10 ianuarie 2001, când 14 companii, cu capital privat sau de stat, precum și două asociaţii non-guvernamentale, au decis constituirea Forumului Atomic Român. În prezent, ROMATOM numără peste 30 de membri. Asociația are drept scop promovarea utilizării în scopuri pașnice a energiei nucleare în România și susținerea programului nuclear național, precum și coordonarea tuturor activităților asumate prin aderarea și participarea Asociației la FORATOM – Forumul Atomic European.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *