Acasă » Petrol și Gaze » Transport » România şi Bulgaria caută alți constructori pentru finalizarea firului Giurgiu-Ruse

România şi Bulgaria caută alți constructori pentru finalizarea firului Giurgiu-Ruse

6 august 2015
Petrol și Gaze
energynomics

Transportatorii de gaze din România și Bulgaria, Transgaz și Bulgartransgaz, caută noi constructori pentru conducta Giurgiu-Ruse, după ce au reziliat contractul cu firmele care au avut „probleme tehnice deosebite” la amplasarea sectorului subfluvial, de 4,14 kilometri lungime, scrie Mediafax.

„Procedurile de achiziţie a lucrărilor de subtraversare a Dunării vor fi reluate în comun de cei doi transportatori în condiţiile în care, în baza prevederilor Contractului de Finanţare prin programul EEPR, a fost transmisă Comisiei Europene o solicitare comună pentru ultima extindere a termenului de eligibilitate a costurilor până la finele anului 2016”, a anunţat Transgaz, la solicitarea Mediafax.

Interconectarea sistemelor naţionale de transport al gazelor din România şi Bulgaria trebuia lansat, într-un final, la începutul anului trecut, dar dificultățile tehnice au făcut ca fiecare termen de predare să fie amânat, după ce proiectul a debutat în 2011.

„Problemele tehnice deosebite întâmpinate pe parcursul operaţiunilor de foraj orizontal dirijat pentru conducta principală de gaze, generate în principal de configuraţia imprevizibilă a structurii geologice a zonei de subtraversare, au condus la întârzieri considerabile şi imposibilitatea asociaţiei de constructori să finalizeze lucrările, motiv pentru care cele două companii de transport gaze naturale beneficiare, Transgaz şi Bulgartransgaz, au decis rezilierea contractului de execuţie cu aceasta”, precizează reprezentanţii Transgaz.

Proiectul prevede construcţia unei conducte între Giurgiu și Ruse de aproxiamtiv 25 de kilometri lungime, și a unor stații de măsurare a gazelor. Segmentele de pe uscat au fost finalizate, iar segmentul românesc a costat până acum 6,7 milioane de euro. Valoarea totală estimată a proiectului este de 24 de milioane euro, iar 8,9 milioane euro sunt asigurate de Comisia Europeană. Finanţarea din partea Bulgartransgaz se ridică la 14 milioane euro.

Conducta ar trebui să poată transporta maximum 1,5 miliarde metri cubi de gaze pe an dinspre Bulgaria către România şi 500 de milioane metri cubi pe an pe relaţia inversă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *