Acasă » Electricitate » Nuclear » România semnează un nou memorandum nuclear cu oficialii din Canada

România semnează un nou memorandum nuclear cu oficialii din Canada

5 august 2021
Electricitate
Gabriel Avăcăriței

Ministerul Energiei semnează joi un Memorandum cu Departamentul de resurse natural din Canada, stat care este „părintele” tehnologic al centralei de la Cernavodă, privind consolidarea cooperării în domeniul energiei nucleare civile, a anunțat Guvernul. Memorandumul va fi semnat de către ministrul Energiei, Virgil Popescu, și de către ambasadorul Canadei în România, Annick Goulet. La ceremonia de semnare va participa și premierul Florin Cîțu, conform Profit.ro.

Compania canadiană Candu Energy, parte a grupului SNC Lavalin, deține drepturile de proprietate intelectuală asupra tehnologiei CANDU implementată și la Cernavodă.

În iunie, Parlamentul a adoptat Legea de ratificare a Acordului dintre România și SUA privind cooperarea în domeniul nuclear civil, la proiectele de extindere și retehnologizare a centralei de profil de la Cernavodă.

Acordul prevede că entități din SUA ar trebui să fie selectate pentru pozițiile de contractor pentru inginerie, procurare și construcții (IPC) și companie principală de inginerie la proiectele menționate, urmând să colaboreze cu furnizorul canadian al tehnologiei nucleare Candu 6, iar autoritățile de la București vor încerca să convingă Comisia Europeană ca anumite contracte necesare retehnologizării reactorului 1 și construirii unităților 3 și 4 de la Cernavodă să fie exceptate de la reglementările UE privind achizițiile publice. Potrivit declarațiilor oficiale, proiectele de extindere și retehnologizare de la Cernavodă vor fi implementate de un consorțiu de firme din SUA, România, Canada și Franța.

Autor: Gabriel Avăcăriței

Jurnalist experimentat atât în mass-media tradiționale, cât și în cele noi, Gabriel este redactorul șef al energynomics.ro din 2013. Excelentele sale abilități de comunicare, organizare a informației și editare sunt puse la treabă zi de zi, pentru a dezvolta proiectele platformei de comunicare energynomics.ro: site-ul, revista, emisiunea TV și evenimentele proprii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *