Acasă » Termo » Minerit » România este al cincilea consumator de lignit din Uniunea Europeană

România este al cincilea consumator de lignit din Uniunea Europeană

4 mai 2022
Minerit
energynomics

Uniunea Europeană a consumat în 2021 aproximativ 277 milioane de tone de lignit, cu 26% mai puţin decât în 2018, iar 97% din consumul total de lignit în UE a avut loc în şase ţări: Germania (46%), Polonia (19%), Cehia (11%), Bulgaria (10%), România (6%) şi Grecia (5%), arată datele publicate de Eurostat.

Cifrele referitoare la producţia şi consumul de lignit sunt aproape identice deoarece aproape întotdeauna lignitul este consumat în ţările unde este şi produs, fiind foarte puţine tranzacţii transfrontaliere cu lignit.

Tot în 2021, UE a produs 57,2 milioane de tone de huilă, cu 27% mai puţin decât în 2018. Numărul statelor membre care produc huilă a scăzut de la 13 ţări în 1990 la doar două state membre în 2021: Polonia, responsabilă pentru 96% din producţia totală a UE, şi Cehia pentru restul de 4%, potrivit Agerpres.

Polonia (41%) şi Germania (23%) au fost responsabile pentru aproape două treimi din consumul total de huilă în UE în anul 2021, urmate de Franţa, Ţările de Jos, Italia şi Cehia (fiecare cu o pondere cuprinsă între 3% şi 6%).

Peste jumătate din ţările UE au o rată de dependenţă de importuri mai mare de 90% când vine vorba de huilă, însă în cazul a şapte state membre (Grecia, Luxemburg, Croaţia, România, Cipru, Belgia şi Suedia) rata de dependenţă de importuri este mai mare de 100%, ceea ce înseamnă că aceste state importă mai multă huilă decât utilizează, de obicei pentru a-şi face stocuri.

În 2020, Rusia a furnizat mai mult de jumătate (55,6%) din importurile de huilă ale UE, urmată de SUA (17,2%) şi Australia (15,3%).

Datele Eurostat mai arată că în 2021 producţia şi consumul de cărbune în UE au crescut comparativ cu 2020, unul din motive fiind şi măsurile care au avut legătură cu pandemia de COVID-19. Cu toate acestea, comparativ cu cifrele din 2018, producţia şi consumul de cărbune în UE a scăzut, acest lucru fiind valabil atât în cazul huilei cât şi al lignitului.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *