Acasă » Termo » Minerit » România a cerut prelungirea termenului de închidere a minelor

România a cerut prelungirea termenului de închidere a minelor

29 iunie 2015
Minerit
Bogdan Tudorache

Cel mai important lucru solicitat reprezentanţilor delegaţiei Comisiei Europene (CE)a fost să obţinem sprijin pentru prelungirea termenului de închidere a minelor, de la 2018 la 2030, a declarat ministrul Energiei, Andrei Gerea, după discuţiile de la Ministerul Finanţelor Publice cu delegaţia CE.

“Cei de la Complexul Energetic Hunedoara şi-au spus şi dânşii păsul. Dorinţa tuturor este de a menţine activitatea, de a menţine mineritul în Valea Jiului şi cel mai important lucru care a fost solicitat a fost să obţinem sprijin pentru prelungirea termenului de închidere a minelor. În caz că noi vom cere sau vom ajunge la concluzia că trebuie să intrăm pe un program de genul acesta să putem avea la dispoziţie mai mult timp, şi anume de la 2018 la 2030. Dar repet… numai dacă va fi cazul şi va fi solicitat acest termen. Este în regulamentul european. În momentul când se solicită, de exemplu, ajutor de stat pentru activitatea minieră, atunci cu mina respectivă trebuie să intri pe program de închidere şi, în condiţiile acestea, 2018, cel puţin din punctul nostru de vedere, nu este un termen acceptabil”, a afirmat Gerea.

Acesta a menţionat că răspunsul primit de la delegaţia FMI este “că ne vor sprijini atât cât pot să o facă”, scrie Agerpres, conform economica. net

“Exact răspunsul pe care ei puteau să îl dea în acest moment, acela că ne vor sprijini atât cât cei cu care am discutat azi pot să o facă, aşa cum ne-au ajutat şi până acum, şi în discuţiile pe care le-am avut la DG Competition, la DG Climate. Am avut un parteneriat să spunem bun, concretizat practic şi în măsurile de ajutor de stat care au fost aprobate. Urmează ca noi să ne ţinem de calendarul agreat, să achiziţionăm certificatele de CO2 şi totodată să facem celelalte demersuri absolut necesare la nivelul Comisiei”, a precizat ministrul Energiei.

Comisia Europeană a aprobat în aprilie ajutorul de salvare pentru Complexul Energetic Hunedoara, considerând că acesta este conform cu normele Uniunii Europene privind ajutoarele de stat şi, în plus, România s-a angajat să prezinte un plan de restructurare menit să asigure viabilitatea viitoare a CE Hunedoara, în cazul în care întreprinderea nu va fi în măsură să ramburseze ajutorul pentru salvare după cele şase luni.

Ca urmare a pierderilor înregistrate în 2013 şi în 2014, CE Hunedoara se confruntă cu probleme grave de lichiditate. România va acorda CE Hunedoara împrumuturi pe termen scurt care să îi permită întreprinderii să îşi plătească creditorii şi să îşi menţină activităţile de exploatare până când va fi în măsură să prezinte un plan de restructurare.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *