Acasă » Uncategorized @ro » Retehnologizarea termocentralei Mintia cu firma chineză a fost stopată

Retehnologizarea termocentralei Mintia cu firma chineză a fost stopată

9 martie 2015
Uncategorized @ro
energynomics

Statul român nu a mai dorit prelungirea contractului semnat anul trecut de Complexul Energetic Hunedoara (CEH) cu compania chineză China National Electric Engineering CO Ltd (CNEEC) pentru retehnologizarea Termocentralei Mintia, a declarat ministrul Energiei, Andrei Gerea. Potrivit afirmațiilor sale, documentul semnat de Aurel Niculescu, fostul director general al CEH, nu avea avizele necesare interne, o mina trebuia depusă drept garanție, iar tehnologia era deja învechită, a consemnat Mediafax.

„Contractul nu a fost prelungit din mai multe motive. În primul rând, el nu a întrunit avizele CA, acordul AGA, nici măcar nu a avut avizul compartimentului juridic al companiei. De asemenea, posibilitatea de a fi depusă drept garanție o mină iarăși nu a primit acceptul nimănui. Totodată, atât Ministerul de Finanțe, cât și achizițiile publice, au avut un punct negativ de vedere, ba mai mult complexul a fost amendat pentru acest contract. Deci, acest contract, așa cum era el, nu putea fi prelungit, având dacă vreți și o altă motivație: era vorba de o tehnologie deja învechită la care trebuia să mai aducem și alte investiții pentru a veni în pas cu vremea. Și atunci care este scopul unui astfel de efort? Să mai băgăm și alți bani? Nu! Atunci am convenit că nu vom mai prelungi acest contract, mai ales că nu s-a fructificat nimic și n-am văzut, să spunem așa, o dorință foarte mare din partea partenerilor pentru a-l dezvolta”, a spus Andrei Gerea.

Totuși, necesitatea îmbunătățirii tehnologice rămâne actuală. Noile standarde pe care Uniunea Europeană vrea să le definească pentru limitarea poluării la termocentralele pe bază de cărbune sunt programate să fie adoptate pentru ianuarie 2016, a spus Ionuț Cepraga, manager de campanii pentru Greenpeace România, care identifică și risc de infrngement dacă România nu le va putea respecta.

„Din punctul meu de vedere, ar trebui să fim mai pragmatici și să încercăm să dezvoltăm cu precădere Grupul III care face și cogenerare în ideea de a asigura eficientizarea activității și ar permite stoparea pierderilor, care în acest moment sunt uriașe. Dorința noastră este să lucrăm intens în această zonă de eficentizare și consider că forma inițială a contractului, luând-o ca și cum ar fi parcurs etapele legale necesare, oricum nu ar fi asigurat confortul pentru companie”, a mai spus ministrul.

În 1 septembrie 2014, conducerea CEH a semnat, în China, un contract de 291 milioane de dolari (271 de milioane de dolari – partea chineză – n.r.) pentru reabilitarea Grupului IV de la Mintia și două instalații de desulfurare la Grupurile III și IV de la aceeași termocentrală. Societatea hunedoreană trebuia să asigure 15% din valoarea investiției, adică peste 40 milioane de dolari, bani pe care fosta conducere a complexului spera să îi împrumute de la o bancă, dar și alte garanții până la o valoare totală de circa 300 milioane de dolari, reamintește presa centrală.

Restructurarea CEH va include și concedieri

Eficientizarea CEH va însemna și reducerea personalului companiei energetice, personal care va încasa salarii compensatorii, a mai declarat ministrul Andrei Gerea. “(Restructurarea – n.r.) se va face cu respectarea tuturor, să spunem, beneficiilor pe care ar trebui să le primească cei disponibilizați”, a afirmat Gerea.

Divizarea CEH este o soluție alternative oferită de Comisia Europeană pentru a da posibilitatea statului să aloce ajutorul de salvgardare pentru certificatele de CO2, susține ministrul, preluat de Agerpres. Restructurarea poate stopa divizarea, dacă este realizată până în prima lună de toamnă.

“Dacă nu vom face această plată, România va plăti mult mai mult decât cele 11 milioane de euro datorate, să spunem, pentru aceste certificate. Singura posibilitate de a da acești bani, fără ca România să intre în procedură de infrigement și să fie dezavantajată ulterior pe celelalte programe de colaborare cu Uniunea Europeană — și aici mă refer în special la nivelul fondurilor europene — este să intrăm birocratic în această procedură de divizare”, a explicat Andrei Gerea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *