Sari la conținut
Acasă » Uncategorized @ro » Viceprimar Bucureşti: Reţeaua de termoficare va pica în iarna următoare

Viceprimar Bucureşti: Reţeaua de termoficare va pica în iarna următoare

    9 martie 2015
    Uncategorized @ro
    energynomics

    Reţeaua de termoficare din București nu va rezista din punct de vedere tehnic şi în iarna următoare, întrucât 80% din reţea este încadrată la categoria „risc maxim”, fiind alcătuită din tronsoane mai vechi de 20 de ani, a declarat viceprimarul orașului, Cornel Pieptea, preluat de Mediafax.

    „Din punct de vedere tehnic, reţeaua nu va rezista şi în iarna următoare. Există risc de avarie, de spargere a conductelor. La «risc maxim» se încadrează peste 80% din reţea, care are o vechime de peste 20 de ani”, a spus Cornel Pieptea.

    El a spus că, în aceste condiţii, în iarna următoare bucureştenii nu vor mai beneficia de sistem centralizat de încălzire. Pieptea a precizat că RADET se află într-o „situaţie gravă”, fiind „în prag de faliment” şi „în colaps financiar”, existând îndeplinite chiar şi condiţiile pentru declaşarea procedurii de insolvenţă.

    „Situaţia e extrem de gravă. În această iarnă au fost patru avarii majore care au afectat câte două sectoare şi sute de mii de bucureşteni. Agentul termic nu a ajuns la populaţie la parametrii contractuali”, a spus Pieptea.

    El le-a cerut premierului Victor Ponta şi primarului general Sorin Oprescu să-şi respecte promisiunile făcute bucureştenilor în ceea ce priveşte această temă a încălzirii centralizate privind finanţarea RADET şi transformarea rapidă a regiei în societate.

    Pieptea a spus că Ponta şi Oprescu par să nu înţeleagă faptul că principala cauză a acestei situaţii este legată de subfinanţarea RADET. „Îi somez pe Victor Ponta şi Sorin Oprescu să-şi respecte obligaţiile asumate, să ducă la îndeplinirea memorandumului privind fuziunea RADET cu ELCEN”, a spus Pieptea.

    El a arătat că grupul PNL din cadrul Consiliului General al Municipiului București propune, pentru rezolvarea acestei situaţii, ca lucrările la reţeaua de termoficare să se facă direct de Primărie, fără a livra banii la RADET, începând din acest an.

    Sursa

    Mediafax

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *