Victor Gavrilă, expert EFdeN în eficiență energetică

Știm că în România avem o problemă cu eficiența energetică a clădirilor, în special atunci când vorbim de fondul construit mai vechi de anul 2000, dar nu numai. Nu e o statistică nouă, și, din nefericire, nici una care să mai surprindă pe cineva, cel puțin nu pe cei care au o idee despre industria energiei.

Peste două treimi dintre clădirile din țara noastră au fost construite înainte de 1990, informează OCDE,  într-o perioadă în care standardele de performanță termică erau mai scăzute decât în prezent. Strategiile naționale vorbesc despre renovarea unei părți considerabile din fondul construit, până în 2025, însă ritmul implementării acestor ținte este mult sub cel necesar.

Această lentoare are un cost social uriaș. Conform Raportului Anual 2025 al Observatorului Român al Sărăciei Energetice (ORSE), peste 21% dintre gospodăriile din România ajung sub pragul de sărăcie după plata facturilor la energie, iar presiunea se extinde și către clasele cu venituri medii. În mediul rural, unde se regăsesc trei sferturi din familiile afectate de subconsum (un semn de sărăcie energetică) și costuri excesive în raport cu veniturile, problema este de acces la resurse,  în timp ce în mediul urban, este vorba despre risipă energetică și lipsa optimizării (atât a consumului, cât și a fondului construit). Dincolo de sprijinul financiar temporar, abordarea sustenabilă nu este doar „scăderea facturii”, ci reducerea structurală a consumului și a risipei prin clădiri mai eficiente.

Așadar, întrebarea, cel puțin pentru mine și echipa EFdeN, devine: cum ajungem de la nevoia de reabilitare la intervenții cu impact în performanța clădirilor?

O decizie care să nu fie copleșitoare

Să ne imaginăm un proprietar de apartament dintr-un bloc construit în anii ‘70 sau ‘80, care știe probabil din facturi și simte pe propria piele eficiența scăzută a clădirii în care locuiește. Iarna, poate pereții sunt în mare parte reci sau vara apartamentul se supraîncălzește și are și diferențe observabile de temperatură între camere.

Ce soluții ar putea contribui la un confort mai ridicat fără creșterea facturii într-o astfel de situație? Să fie schimbate ferestrele? Ajută dacă proprietarul reface izolația pereților? Sau îl ajută să-și schimbe sistemul de încălzire? Oare ar fi mai eficient un sistem de umbrire? Sau ar trebui să-și instaleze panouri fotovoltaice pe terasă? Și în ce ordine ar trebui făcute aceste modificări? La ce sumă ajunge investiția și ce impact ar putea să aibă? Cum poate cineva să ia astfel de decizii fără să întreprindă un demers consistent, obositor și copleșitor de cercetare de piață sau fără să fie specialist în eficiență energetică?

Prin proiectele și contactul pe care îl avem la EFdeN cu oamenii din București și din teritoriu, pare că aici este una dintre problemele insuficient discutate în țara noastră. Avem obiective naționale, tehnologia există, banii pot fi regăsiți în programe de finanțare, însă între toate acestea și omul care trebuie să ia o decizie foarte concretă, există în continuare un gol important de informație și educație.

În ultimii ani au devenit mai cunoscute soluții precum panourile fotovoltaice, bateriile sau pompele de căldură, iar asta e un lucru bun, însă trebuie să ținem cont de faptul că disponibilitatea unei tehnologii nu înseamnă automat că aceea este prima intervenție de care are nevoie o locuință.

Pierderea factorului termic prin pereții imobilului nu se rezolvă cu schimbarea sursei de încălzire. O locuință supraîncălzită vara, răcită cu un aparat de aer condiționat, reprezintă o intervenție punctuală, însă una care nu rezolvă fondul problemei.

De aceea, la EFdeN considerăm că una dintre cele mai importante întrebări este “care este problema pe care trebuie să o adresez întâi?”.

Trebuie să știm unde locuim

Din experiența noastră cu construcția de case pasive, am văzut cât de mult contează relația dintre calitatea pereților, a instalațiilor, a producției de energie și modul în care este folosită clădirea.

Vedem și o altă realitate în care pornim de la o clădire construită cu zeci de ani în urmă, cu limitările tehnice specifice, poate cu intervenții făcute în timp și, în cazul blocurilor, cu câteva zeci sau chiar sute de proprietari.  În astfel de clădiri locuiesc câteva milioane de români, care au nevoie, în primul rând, să înțeleagă mai bine clădirea în care trăiesc și cum să ia deciziile potrivite împreună.

Din această nevoie a apărut Simulatorul de Eficiență Energetică EFdeN, un instrument prin care facem primul pas al evaluării propriei locuințe mai accesibil, astfel încât să transformăm o problemă foarte generală într-o discuție cât mai concretă despre cauze, intervenții posibile și priorități.

După cum bine au arătat colegii de la ORSE, apariția prosumatorilor, a soluțiilor de stocare, a digitalizării și a comunităților de energie reconfigurează radical relația dintre om și resurse: nu mai vorbim doar despre un consumator pasiv conectat la o rețea, ci despre un cetățean activ în tranziția energetică. În acest nou peisaj, vulnerabilitatea capătă însă o formă nouă: incapacitatea de a înțelege și de a investi în eficiență adâncește decalajele sociale. Simulatorul EFdeN tocmai asta își propune:  să facă cetățeanul un actor activ, oferindu-i o educație practică prin simulare. Odată ce își înțelege profilul locuinței, el poate prioritiza corect intervențiile, reducând risipa, diminuându-și expunerea la volatilitatea prețurilor și construind reziliență pe termen lung.

De exemplu, setarea căldurii la 24°C iarna duce la pierderi masive prin pereți, tavan și podea către vecini, fie că aceștia depind de sistemul centralizat fără posibilitate de reglaj, fie că sunt mai atenți la consum. Practic, îi încălzim pe banii noștri, detaliu vizibil direct în schema de final a unei simulări.

O recomandare nu renovează un bloc

Dacă ne uităm însă la o altă realitate, în care presupunem că proprietarul deja înțelege ce trebuie făcut, există o evaluare a clădirii, precum și o soluție tehnică, poate chiar sursa de finanțare. Aici întrebarea care apare  este „cine pune proiectul în practică?”.

Accelerarea renovării clădirilor nu înseamnă doar tehnologie și bani, dar și oameni cu abilități specifice, care să fie capabili să evalueze, să proiecteze, să instaleze și să execute corect intervențiile decise. Vorbim aici de auditori energetici, de proiectanți, de specialiști în instalații, constructori, electricieni, instalatori și alte meserii tehnice, ajustate pe tehnologiile și materialele specifice tranziției energetice.

Și astfel apare o altă diferență între o țintă pe hârtie și capacitatea de renovare reală: capacitatea pieței să livreze. Din păcate, prin cartierele României, sunt șanse crescute ca la o simplă plimbare scurtă să putem observa cu ochiul liber că nu este suficient să existe resurse pentru termoizolarea unei clădiri, dacă execuția este făcută prost sau oamenii nu știu cum să o întrețină. Cred cu tărie  că discuția despre renovarea energetică nu poate avea loc fără să vorbim despre competențele disponibile în piața muncii.

Sunt toate verigile bine prinse?

România și-a setat obiective cel puțin ambițioase pentru renovarea fondului construit, iar ritmul actual de implementare nu pare că poate susține planurile scrise. E momentul să privim renovarea mai degrabă ca pe un lanț de procese, decât ca pe o problemă de sine stătătoare, cu multe necunoscute și limitări. Ce putem face astfel încât cetățeanul să fie un aliat în această dezvoltare națională și nu un om speriat de dezinformări, incapabil să ia decizii?

Tranziția energetică nu este doar despre decarbonizare și indicatori tehnici, ci și despre echitate și justiție socială. Cetățeanul poate deveni un aliat real al obiectivelor naționale doar atunci când este informat, împuternicit și protejat de decizii greșite.

Vă invit să privim aceste elemente ca verigi într-un lanț al renovării fondului construit din România. Pe de o parte avem nevoie să înțelegem cum să ne uităm la clădirile în care locuim, apoi ne sunt necesare instrumentele care să-i ajute pe oameni să afle ce opțiuni au, mecanisme de finanțare, dar și specialiști care să transforme recomandările în proiecte, și, nu în ultimul rând, de execuție calitativă.

Dacă una dintre aceste verigi lipsește, sunt toate șansele ca obiectivele de țară să rămână foarte departe de apartamentul în care cineva, într-o dimineață de decembrie, încearcă să înțeleagă de ce este frig în casă, deși caloriferul e fierbinte.