Acasă » Regenerabile » Renewable Balkans 2023: Companiile energetice își pierd reticența față de adoptarea noilor soluții de securitate cibernetică

Renewable Balkans 2023: Companiile energetice își pierd reticența față de adoptarea noilor soluții de securitate cibernetică

12 octombrie 2023
Regenerabile
Industrial Edge
Bogdan Tudorache

În timp ce veniturile pieței de securitate cibernetică sunt estimate să ajungă la 162 de miliarde USD în 2023, companiile cheltuiesc din ce în ce mai mult, pe măsură ce atacurile cresc și ele. Chiar dacă firmele din segmentul energiei și utilitatăților au fost mai lente în adoptarea unor măsuri noi, sofisticate de securitate cibernetică, în ultimii ani au început să fie din ce în ce mai active, au declarat directorii CIO și specialiști în securitate cibernetică din sector, prezenți la conferința Renewable Balkans de la București.

„Sectorul energiei și utilităților a fost mai conservator, mai lent în adoptarea măsurilor de securitate cibernetică, dar în ultimii doi ani a devenit mai activ”, a declarat Andrea Rocco Renna, Senior Vice President of Sales, Comforte.

„Prin atacuri se intenționează și distrugerea activelor energetice, nu numai datele. Protejăm datele sensibile și, dacă există o încălcare a datelor, le facem lipsite de sens, fără valoare, deoarece înlocuim datele cu simboluri suprapuse în același număr. Nu există o singură soluție care să se potrivească tuturor și ar trebui să luăm în considerare mai multe soluții personalizate”, a adăugat Andrea Rocco Renna.

Potrivit ultimelor rapoarte Gartner, companiile cheltuiesc din ce în ce mai mult pentru securitatea cibernetică, în timp ce anual, atacurile cresc cu 8%, subliniază Yugo Neumorni, președinte și membru co-fondator, CIO Council România, Asociația Directorilor IT.

„Securitatea cibernetică este considerată un cost, până când nu este… acesta este momentul unui atac major”, spune și Gabriela Matei, Manager Training, Centrul de Reziliență Euro-Atlantic și Membru CyberClub Expert, subliniind rolul important al adoptării noilor soluții.

De asemenea, spune Yugo Neumorni, companiile au fost reticente în a cheltui, iar 30% din cheltuieli sunt destinate corecțiilor de programe (Patch-uri), dar pe măsură ce amenințările cresc, și companiile sunt nevoite să-și majoreze cheltuielile.

”Companiile măresc bugetele de securitate cibernetică în fiecare an, precum și nivelul de pregătire al specialiștilor…. Aceasta este o investiție, așa că trebuie să convingem autoritățile că reprezintă o necesitate, și nu doar ceva plăcut, iar o parte din aceste costuri ar trebui să fie recunoscute în tarifele de distribuție”, a mai spus Andreea Ioniță, Chief Digital and Technology Officer, E.ON România.

Pe măsură ce bugetele cresc, tot mai multe companii sunt cu ochii pe preț.

„Desigur, prețul este întotdeauna o problemă, există întotdeauna un compromis între calitate și preț. Este, de asemenea, o întrebare despre cum să fii eficient cu sistemul actual, la care se adaugă unul nou. Dar, în cele din urmă, există un echilibru între obiective, productivitate și costuri”, a adăugat Elad Shaviv, director de dezvoltare a afacerilor, Israel Electric Corporation.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *