Sari la conținut
Acasă » Analize » REI Grup a identificat fonduri de peste 450 de milioane de euro pentru investiții în energie verde

REI Grup a identificat fonduri de peste 450 de milioane de euro pentru investiții în energie verde

    24 iunie 2025
    Analize
    energynomics

    Într-un moment în care volatilitatea prețurilor la energie revine în prim-plan și incertitudinile din piață se amplifică, antreprenorii din România au la dispoziție o fereastră de oportunitate rară, arată o analiză realizată de REI Grup – accesul la peste 450 de milioane de euro fonduri nerambursabile dedicate investițiilor în capacități de producție din surse regenerabile pentru autoconsum. De la 1 iulie, mulți consumatori non-casnici riscă o dublare a costurilor cu energia electrică. Însă, pentru cei care acționează rapid, soluțiile sunt deja disponibile, iar avantajele sunt cuantificabile pe termen mediu și lung.

     

    Sprijin pentru investiții verzi din Fondul pentru Modernizare

    Prin apelul lansat de Ministerul Energiei în cadrul Programului Cheie 1 – Surse regenerabile de energie și stocarea energiei, companiile pot obține până la 90% finanțare nerambursabilă pentru instalarea de centrale solare de până la 400 kW pentru autoconsum. Valoarea sprijinului ajunge până la 450 euro/kW, iar bugetul total alocat se ridică la 310 milioane euro.

    Este o oportunitate adresată întreprinderilor de toate dimensiunile – de la start-up-uri și microîntreprinderi, până la companii mari și regiile autonome. Condiția esențială este ca beneficiarii să fie facturați direct pe societate și să nu desfășoare activități în sectoare excluse (agricultură primară, pescuit, industria alimentară).

    „Recomandăm antreprenorilor să nu amâne pregătirea documentațiilor”, avertizează Roxana Mircea, managing partner REI Grup, una dintre cele mai active companii de consultanță pe fonduri europene din România. „Facturile la electricitate s-ar putea dubla începând cu luna iulie, iar investițiile în producția proprie de energie pot aduce economii majore. Însă fără un studiu de fezabilitate sau un audit conform HG 907/2016, proiectul nu poate fi depus cu succes”.

     

    Energie regenerabilă pentru sectorul agroalimentar

    În paralel, Ministerul Agriculturii va lansa în lunile următoare un program de 150 milioane euro dedicat exclusiv întreprinderilor din domeniul agricol și de procesare, vizând tot producția de energie regenerabilă pentru autoconsum. Investițiile vor putea include panouri fotovoltaice, echipamente de stocare și tehnologii conexe.

    Bugetul total de 310 milioane euro este distribuit între mai multe tehnologii:

    • centrale solare <5 MW: 151 milioane de euro
    • capacități solare >5 MW: 118 milioane de euro
    • hidro: 25 milioane de euro (până la 1,8 milioane de euro/MW)
    • eolian: 16,7 milioane de euro (700.000 EUR/MW)

    Valoarea maximă a finanțării este de 20 milioane euro/întreprindere. Termenul final de depunere a proiectelor este 22 august 2025.

    Costurile de pregătire a dosarului pot ajunge la 3.000–5.000 euro, în funcție de complexitate. Deși firmele pot începe investiția, energia nu poate fi injectată în rețea până la semnarea contractului de finanțare cu Ministerul Energiei, ceea ce poate dura între 6 și 12 luni.

     

    Peste 1 miliard de euro la dispoziție în această vară

    Conform analizei REI, vara 2025 vine cu peste 1 miliard de euro fonduri europene pentru antreprenori, acoperind sectoare variate: inovație, energie, procesare agroalimentară, turism și digitalizare.

    Apeluri deschise sau anunțate

    • Tranziție Justă – 200 milioane de euro pentru județele Gorj, Hunedoara, Dolj, Prahova, Galați, Mureș, pentru microîntreprinderi.
    • PR Sud-Est – 87 milioane de euro pentru IMM-uri din regiunea Constanța-Tulcea-Brăila-Buzău-Vrancea, pentru investiții în hoteluri, clinici, IT, panificație.
    • Horizon Europe – 300 milioane de euro pentru inovație și tehnologie (apel european deschis până la 16 decembrie 2025).
    • DR 16 și DR 23 – peste 300 milioane de euro cumulat pentru investiții în sectorul legumelor, panificație și procesare agricolă.
    • Start-up Nation 2025 – 50.000 euro/beneficiar pentru tineri între 18-30 de ani, cu circa 11.000 locuri disponibile la cursuri de antreprenoriat.

    REI Grup este un partener strategic pentru accesarea fondurilor europene, cu sute de proiecte de succes în domeniul energiei verzi și o echipă de peste 80 de consultanți specializați. În 2024, compania a atins o cifră de afaceri de peste 3 milioane euro, situându-se în top 3 jucători de profil la nivel național.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *