Acasă » Electricitate » Producția de energie crește, deși consumul de energie electrică scade abrupt

Producția de energie crește, deși consumul de energie electrică scade abrupt

18 august 2023
Electricitate
energynomics

Producția internă de energie primară a crescut cu 3,7% în primele şase luni ale anului, față de perioada similară din 2022, iar importul a scăzut cu 6,2%, informează Institutul Național de Statistică (INS).

Consumul final de energie electrică în această perioadă a fost de 24,366 miliarde kWh, cu 7,6% mai mic față de perioada corespunzătoare a anului 2022, în timp ce consumul final de energie electrică în economie a scăzut cu 5,7%; iluminatul public a înregistrat o scădere cu 24,7%, iar consumul populației s-a redus cu 12,6%, conform Agerpres.

Exportul de energie electrică a fost de 6,433 miliarde kWh, în creştere cu 3,354 miliarde kWh. Consumul propriu tehnologic în rețele şi stații a fost de 2,711 miliarde kWh, în scădere cu 130,4 milioane kWh.

În perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2023, resursele de energie primară au scăzut cu 0,8%, iar cele de energie electrică au crescut cu 3,8% față de perioada similară a anului trecut. Principalele resurse de energie primară au totalizat 16,220 milioane tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 139.000 tep față de aceeaşi perioadă a anului precedent.

În această perioadă, resursele de energie electrică au fost de 33,511 miliarde kWh, în creştere cu 1,217 miliarde kWh față de perioada corespunzătoare a anului 2022. Producția din termocentrale a fost de 8,382 miliarde kWh, în scădere cu 2,205 miliarde kWh (-20,8%).

Producția din hidrocentrale a fost de 11,361 miliarde kWh, în creştere cu 3,662 miliarde kWh (+47,6%), iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 5,344 miliarde kWh, în creştere cu 150,1 milioane kWh (+2,9%).

Producția din centralele electrice eoliene, în primele şase luni, a fost de 3,995 miliarde kWh, în scădere cu 13,9 milioane kWh față de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar energia solară produsă în instalații fotovoltaice în această perioadă a fost de 817,2 milioane kWh, în scădere cu 137,1 milioane kWh față de perioada corespunzătoare a anului 2022.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *