Acasă » Regenerabile » Solar » ProCredit Bank lansează un nou credit pentru prosumatori

ProCredit Bank lansează un nou credit pentru prosumatori

29 mai 2023
Regenerabile
energynomics

ProCredit Bank lansează creditul ProGreen pentru panouri fotovoltaice dedicat persoanelor fizice, fără avans și fără comisioane. Creditul este destinat celor care vor să facă tranziția la o sursă de energie regenerabilă, beneficiind în același timp și de costuri reduse la facturile de energie, se arată într-un comunicat de presă remis de instituția de credit.

„Tot mai mulți clienți aleg să investească în panouri fotovoltaice pentru a reduce costurile cu energia electrică, contribuind, în același timp, și la protejarea mediului. Creditul ProGreen pentru panouri fotovoltaice vine cu beneficii multiple pentru consumatorii care iau cele mai bune decizii pentru viitor și își doresc surse sustenabile de energie, cu impact redus asupra mediului. Energia solară reprezintă o resursă durabilă și curată, iar panourile fotovoltaice permit transformarea directă a radiației solare în energie electrică. Astfel, investiția într-un sistem fotovoltaic nu numai că reduce amprenta de carbon a gospodăriei dvs., dar vă și oferă o sursă de energie independentă și economică pe termen lung”, a declarat Alexandra Floricică, Head of Green Energy, ProCredit Bank.

”Panourile fotovoltaice permit utilizatorilor să devină și prosumatori, iar investiția inițială este amortizată într-o perioadă scurtă de timp. Mai mult decât atât, partenerii noștri care au calitatea de instalatori eligibili pot ghida și oferi suport clientului în realizarea efectivă a investiției. Trebuie menționat faptul că pe parcursul procesului de creditare, clienții au la dispoziție un consilier dedicat care să le gestioneze dosarele iar deschiderea pachetului de cont curent ProGreen poate fi realizată 100% online”.

Creditul ProGreen pentru panouri fotovoltaice face parte din oferta de credite verzi ProGreen destinată persoanelor fizice. Valoarea maximă care poată fi acordată prin acest credit este de 150.000 de lei, pentru o perioadă de creditare de până la 5 ani, fără plata unui avans, a unor comisioane de acordare sau de analiză a dosarelor. Clienții pot alege între o dobândă anuală variabilă de IRCC +3,28% sau una fixă de 10%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *