Acasă » Electricitate » Premierul britanic Theresa May va limita creșterea prețului electricităţii

Premierul britanic Theresa May va limita creșterea prețului electricităţii

17 aprilie 2017
Electricitate
theresa may uk
energynomics

Theresa May este pregătită să anunțe o limitare a facturilor la energie mari, în câteva săptămâni – pe fondul creșterii tarifelor EDF pentru a doua oară în doar câteva luni. Firma franceză a crescut facturile la electricitate cu 8,4% luna trecută – și i-a înfuriat pe consumatori anunțând săptămâna aceasta că va urca din nou tarifele cu 9% în luna iunie. Creșterile adunate vor adăuga aproape de 100 de lire sterline (530 lei) facturilor anuale ale unei gospodării britanice.

Potrivit Daily Mail, Guvernul pregătește o nouă schemă de tarifare care va include o limită, după presiunile din partea parlamentului și a organizațiilor neguvernamentale.Purtătorul de cuvânt al primului-ministru a declarat: „Suntem preocupați de creșterile planificate. Ne-am angajat să obținem cele mai bune contracte posibile pentru consumatorii casnici și ne așteptăm ca și companiile energetice să-și trateze corect clienții. Acolo unde piețele nu funcționează pentru consumatori, guvern este pregătit să acționeze.“

Departamentul de energie, BEIS, a mers mai departe, anunțând măsuri de combatere a creșterii „inacceptabile“.

EDF Energy, firmă deținută de guvernul francez, susține că creșterea prețurilor a fost cauzată de majorarea prețurilor en-gros, potrivit Daily Mail.

Deasemenea, a acuzat guvernul britanic că impune taxe asupra industriei pentru a finanța trecerea la energia verde și pentru a ajuta gospodăriile sărace prin oferte de preț scăzut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *