Acasă » Petrol și Gaze » Petrolul rusesc resimte din plin sancțiunile occidentale

Petrolul rusesc resimte din plin sancțiunile occidentale

25 martie 2024
Import-Export
energynomics

Exporturile ruseşti de petrol care finanțează maşinăria de război a Kremlinului încetinesc, în sfârşit. Rafinăriile din India – al doilea mare client al Moscovei după China, de la invadarea Ucrainei, în 2022 – nu vor mai accepta petroliere deținute de compania rusă de stat Sovcomflot PJSC, din cauza riscului provocat de sancțiuni, transmite Bloomberg.

Din octombrie, SUA au sporit sancțiuni asupra flotei de petroliere care transportă țițeiul rusesc. Multe petroliere nu mai sunt utilizate de atunci, iar cantități din ce în ce mai mari de țiței rusesc plutesc agale pe oceane, conform analiştilor firmei Kpler, potrivit Agerpres.

Împreună, aceste evoluții vor duce gradual la un declin al veniturilor Rusiei din petrol, un obiectiv politic cheie ale Statelor Unite şi aliaților lor.

În pofida sancțiunilor, Rusia a continuat să exporte cantități imense de petrol.

Deşi în acest stadiu nu există aşteptări privind reduceri drastice ale aprovizionării, problema este cât de departe vor merge autoritățile occidentale cu strângerea şurubului, în condițiile în care cotația barilului de țiței se îndreaptă spre 90 de dolari, iar preşedintele Joe Biden a început o campanie electorală în care alegătorii încă sunt afectați de inflație.

„Sporesc presiunile asupra exporturilor ruseşti de petrol, în special către India. Suntem în stadiul în care fricțiunile legate de sancțiuni devin extrem de evidente”, a apreciat Richard Bronze, director în cadrul companiei de consultanță Energy Aspects Ltd.

Datele Bloomberg arată că petrolierele ruseşti supuse sancțiunilor SUA nu mai efectuează transporturi. Kremlinul este afectat de decizia Indiei – un aliat comercial important în timpul războiului – de a evita petrolierele ruseşti. În acelaşi timp, Ucraina a început bombardarea rafinăriilor ruseşti, deşi decizia nu a fost bine primită.

„Vedem cu siguranță accentuarea presiunilor sancțiunilor SUA atât asupra exporturilor cât şi asupra țițeiului rusesc, într-un moment în care SUA nu reuşesc să trimită mai mult ajutor Ucrainei şi Rusia pare să câştige teren pe front”, susține Greg Brew, analist la Eurasia Group în New York.

Compania de stat Sovcomflot a transportat anul trecut aproximativ o cincime din totalul livrărilor de țiței rusesc. Cifra părea să scadă chiar înainte ca rafinăriile din India să anunțe că nu mai acceptă petrolierele.

„Ne aşteptăm ca cei care cumpără petrol să fie mai puțin dispuşi să facă afaceri cu Sovcomflot decât în trecut”, a declarat un purtător de cuvânt al Trezoreriei SUA, adăugând că măsurile nu ar trebui să afecteze piața petrolului deoarece Rusia va menține discounturile la vânzarea țițeiului.

Oficialii Sovcomflot au admis săptămâna aceasta că operațiunile companiei sunt afectate de sancțiuni.

„Vizarea Sovcomflot reprezintă o înăsprire semnificativă a sancțiunilor SUA contra Rusiei. Nu va rezolva problema eludării dar va majora costurile de transport şi discounturile la vânzarea țițeiului rusesc”, a apreciat Janis Kluge, de la German Institute for International and Security Affairs în Berlin.

Chiar şi aşa, Rusia încă poate apela la aşa numită „flotă din umbră”, înființată imediat după invazia din 2022, cu vapoare mai vechi fără asigurare adecvată şi acționariat neclar. După unele estimări, există 600 astfel de nave.

Costurile de livrare pentru petrolul rusesc sunt imense. Costă aproximativ 14,50 dolari pe baril să livreze încărcătura din Marea Baltică spre China, conform datelor Argus Media. Mai mult de jumătate din sumă este generată de sancțiuni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *