Cea mai mare companie pe lignit din Germania, RWE, își va reduce emisiile de carbon la zero până în 2040
Cel mai mare poluator prin emisii de CO2 din Europa, RWE, își propune să devină neutră din punct de vedere…
Virgil Popescu: Răscumpărarea acțiunilor FP la CE Oltenia și Hidroelectrica ar costa peste 1 mld. euro
Posibila fuziune dintre Hidroelectrica şi Complexul Energetic Oltenia (CEO), anunţată luni de autorităţi, a fost blamată de Virgil Popescu, vicepreşedintele…
Transelectrica ar putea renunța la provizorat; caută șapte membri în Consiliul de Supraveghere, cu mandate de patru ani
Până la finele anului, Transelectrica are șanse să iasă din provizorat. Ministerul Economiei a decis, în sfârșit, că societatea trebuie…
Doru Vișan: Nu am fost, nici un moment, aproape de o pană generalizată
Doru Vișan, secretar de stat în Ministerul Energiei, a caracterizat drept “o exagerare” declarația că România a fost foarte aproape…
Instalatorii de panouri fotovoltaice pentru prosumatori cer AFM noi reguli
Reprezentanții instalatorilor de panouri fotovoltaice prin programul gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) au trimis oficial instituției solicitările lor…
E.ON transferă activitatea de regenerabile către RWE
Parte a tranzacţiei de achiziţionare şi integrare a innogy, E.ON a transferat activitatea de regenerabile către RWE. Pentru E.ON, renunţarea…
Program național de sănătate dentară sprijinit de KMG International
În perioada octombrie 2019 – octombrie 2020, KMG International sprijină asociația Merci Charity pentru a îmbunătăți accesul familiilor din mediul…
Transgaz inaugurează stația de comprimare gaze naturale de la Jupa
SNTGN Transgaz a inaugurat Stația de Comprimare Gaze Naturale Jupa, parte din Proiectul BRUA Faza 1, proiect aflat pe lista…
Până în februarie 2020, Transgaz vrea să înființeze compania care va opera hub-ul românesc de gaze naturale
Transgaz a semnat cu Austrian Central European Gas Hub AG – CEGH un acord de cooperare în vederea constituirii hub-ului…
România-Republica Moldova: dublu sens pentru bune practici și soluții energetice
Republica Moldova avansează în introducerea legislației europene în domeniul energetic, iar colaborarea instituțională cu România este însoțită de implicarea companiilor…
-
Profiluri
- Recomandate
- Profesioniști
- Companii
- Autorități
- Asociații
Serviciul de car-sharing electric eGO, lansat și la Timișoara
Serviciul de car sharing eGO, lansat în 2017 în parteneriat cu BCR, a intrat și în Timișoara. Serviciul eGO este…
ANRE a decis prelungirea cu șase luni a termenului de rezervare de capacitate suplimentară pe conducta BRUA
ANRE a decis luni să ofere o nouă prelungire de șase luni termenului de depunere a cererilor de rezervare de…
Transgaz și CEGH au semnat Acordul de Cooperare în vederea constituirii HUB-ului gazier în România
Transgaz, operatorul de transport și sistem (OTS) din România, și Austrian Central European Gas Hub AG (CEGH), Operatorul Punctului Virtual…
Romgaz, printre performerele Bursei; anunțul FTSE nu a surprins piața
Bogdan Tudorache Anunțul FTSE privind avansarea bursei locale la statutul emergent nu a surprins piața. Valoarea tranzacţiilor realizate pe piaţa…
Concurenţa va finaliza în acest an investigaţiile privind costurile branşamentelor la reţeaua de gaze
Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a anunţat că în acest an se vor finaliza investigaţiile pe costurile branşamentelor la reţeaua…
Chiriţoiu: Monitorul Preţurilor pentru Carburanţi are peste 1,3 mil. accesări
Proiectul „Monitorul Preţurilor pentru Carburanţi”, care conţine informaţii despre tarifele practicate în marile lanţuri de benzinării din România, pare să…
ANRE: Piaţa gazelor din România va fi complet liberalizată la 1 aprilie 2021
Comisia Europeană a acordat României o amânare până la finele anului pentru conformarea la legislaţia din sectorul gazelor, după ce…
Sesiunea de înscriere a persoanelor juridice pentru mașini electrice și clasice, prelungită până la 11 octombrie
Sesiunea de depunere a dosarelor de acceptare a persoanelor juridice în cadrul programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus a fost…
Investițiile străine au atins 5,5 mld. euro în 2018
Fluxul net de investiţii străine directe în anul 2018 a înregistrat valoarea de 5,266 miliarde de euro, din care 5,546…
MOL a demarat construcția fabricii de polioli de 1,2 mld. euro din Ungaria
MOL a demarat construcția fabricii de polioli de la Tiszaújváros. Complexul este preconizat să fie pus în funcțiune în 2021.…
Dumitru Chiriță, ANRE: Prioritățile sunt eficiența energetică și regenerabilele
”Evenimentul de astăzi este unul foarte important pentru dezvoltarea parteneriatului dintre autoritățile din România și Republica Moldova, iar mâine vom…
Veaceslav Untila: Republica Moldova se aliniază legislației europene
Țară membră a Comunității Energetice, Moldova și-a asumat transpunerea în legislația națională prevederile Pachetului Energetic 3 al Uniunii Europene și,…
Bani pentru interconexiunea electrică Republica Moldova-România
În urma unui împrumut inițial de 160 de milioane de euro acordat de BERD și Banca Europeană de Investiții –…






























