Motto

„Un vis pe care îl visezi singur este doar un vis. Un vis pe care îl visăm împreună este realitate.”

John Lennon

 

Sfârșiturile de săptămână sunt perioade potrivite pentru a visa cu ochii deschiși, iar sâmbăta trecută președinți și prim-miniștri din Azerbaidjan, Georgia, România, Ungaria și UE au arătat lumii cum ar loc această activitate în mod obișnuit solitară. Cu multă pompă, au semnat un acord privind o nouă linie electrică submarină care ar urma să lege Azerbaidjanul de Ungaria, prin Georgia și România. Acest scurt articol va scoate în evidență că vorbim despre un proiect cu adevărat european, într-un singur sens al cuvântului: este un basm în tradiția lui Andersen, La Fontaine și a fraților Grimm. Ca să mă refer la John Lennon, nu contează câți politicieni visează împreună, este puțin probabil ca acest cablu din Azerbaidjan-Ungaria să devină realitate.

Conexiunea de energie electrică propusă din Azerbaidjan în Ungaria ar putea fi împărțită în cinci etape:

1. Exportul de energie electrică verde din Azerbaidjan;
2. Tranzitul prin Georgia;
3. Tranzitul pe sub Marea Neagră;
4. Tranzitul prin România și
5. Electricitate vândută Ungariei

Dintre cei cinci pași, doar unul pare viabil: cablul submarin propus pe o lungime de 1.000 km ar fi cel mai lung de pe Pământ, dar acesta pare să fie cel mai puțin problematic lucru. Deocamdată, cablul care leagă Norvegia de Marea Britanie (North Sea Link) este leader mondial, cu aproximativ 721 de kilometri. Ar mai adăuga aproximativ 300 de kilometri nu pare a fi o mare provocare inginerească. Atât de multe parcuri eoliene offshore au fost puse în funcțiune în Europa în ultimii zece ani încât o ramură specială a ingineriei electrice este dedicată acum cablurilor submarine – atât experiența, cât și expertiza sunt disponibile în Uniunea Europeană. A lega plaja georgiană de Constanța este doar o chestiune de bani – de foarte mulți bani. Estimarea inițială se duce în zona a 8 miliarde de euro. De reținut, conexiunea din Marea Nordului, finalizată în octombrie 2021, a costat 2 miliarde de euro. E adevărat că cei 300 de kilometri suplimentari, plus inflația par să tripleze costurile pe kilometru pentru proiectul de la Marea Neagră. De asemenea, nici proiectul de studiu de fezabilitate nu este ieftin. Din câte știm, o firmă de consultanță italiană a fost plătită cu peste 2,5 milioane de euro, iar studiul urmează să fie finalizat până la sfârșitul anului 2023.

Potențialele probleme și provocări cu privire la celelalte patru puncte pot fi discutate în trei rubrici:

1. Practic
2. Geo-politic
3. De reglementare

Punctul practic este simplu și nu necesită cunoștințe despre industria energetică. NU există energie verde în Azerbaidjan. Conform celor mai recente statistici, aproximativ 2% din toată energia electrică generată în Azerbaidjan provine din „surse cu emisii scăzute de carbon”; restul este totul din gaz și/sau petrol. Aparent, există un plan de unire a  forțelor cu Arabia Saudită (Bloomberg se referă la Acwa Power Co) pentru a construi, într-un mod rapid, capacități de generare din surse regenerabile (RES) în Azerbaidjan.

Presupunând că această frenezie RES are succes, nu este clar cum ar fi separați electronii „verzi” de electronii „murdari” care provin de la unitățile autohtone pe gaz/petrol. Electronii urmează regulile fizicii și nu atât codurile de culoare inventate de om (verde pentru noua linie de electricitate, maro murdar pentru a rămâne în Azerbaidjan).

Presupunând că există suficientă producție de tip RES în Azerbaidjan și electronii verzi și-au găsit drumul către cablul de la Marea Neagră, următorul obstacol ar fi capacitatea transfrontalieră. Georgia tinde să aibă un deficit de energie electrică și importă electricitate din Azerbaidjan, mai ales în timpul anotimpurilor/anilor secetoși. Aproximativ 75% din toată energia electrică din Georgia provine din hidrocentrale sau 75% din întreaga generație lipsește într-un an secetos, precum 2022. Limita superioară pentru acest import de energie electrică este capacitatea maximă a punctelor de legătură transfrontaliere existente. Dacă ar fi disponibilă energie electrică SRE suplimentară în Azerbaidjan și s-ar construi o capacitate transfrontalieră suplimentară (două incertitudini), cumpărătorul natural și logic pentru o astfel de electricitate ar fi Georgia. De ce să transporți electronii în cealaltă parte a Mării Negre, când Georgia este imediat alături?

Elementele geo-politice țin toate despre așa-numitele „conflicte înghețate” – regiuni disputate, precum Transnistria în Moldova. Pe teritoriul fostei URSS există patru zone de conflicte înghețate. Dintre acestea, unul în Azerbaidjan (Artsakh) și două în Georgia (Abhazia și Osetia de Sud). Ține de Rusia dacă și când vor fi „decongelate” asemenea conflicte. Principala lecție care vine din regiunea Donbass a Ucrainei este că Rusia are tendința de a avea probleme cu controlul unor asemenea lideri locali, odată ce un conflict a fost „dezghețat”. Ar fi nevoie de o ediție specială a bancherilor de investiții care să împrumute miliarde de euro unui proiect care implică două țări din fosta URSS cu trei zone de conflicte înghețate, care s-ar putea transforma în scurt timp într-un dezastru de tip Ucraina v2.1.

În fine, problema de reglementare este specifică frontierei româno-ungare. UE a sprijinit (unii spun, chiar a forțat) ideea de cuplare a piețelor din Europa Centrală în ultimii câțiva ani. Ungaria s-a alăturat regimului de cuplare a pieței Cehia-Slovacia în 2012, iar România a intrat relativ târziu în acest spectacol, în 2014. Promisiunea din partea UE și a burselor de energie electrică relevante (HUPX și OPCOM) a fost că prin cuplarea piețelor va fi promovată concurența efectivă, va crește lichiditatea și va fi permisă utilizarea cea mai eficientă a capacităților limitate de transport transfrontalier din Europa. Deși există puține (sau deloc) dovezi care să susțină oricare dintre afirmațiile de mai sus (de fapt, valoarea tranzacționată la HUPX este în scădere), UE a împins această idee de cuplare a pieței la un nou nivel. Ungaria și România s-au alăturat SDAC (Single Day-ahead Coupling) în iunie 2021. Ce legătură are cu cablul propus din Azerbaidjan în Ungaria? Chiar dacă Azerbaidjanul ar construi noi capacități de generare din surse regenerabile și chiar dacă blocajul de la granița cu Georgia ar fi rezolvat, algoritmul SDAC ar decide cu o zi înainte dacă electronii azeri presupus verzi merg în Ungaria sau rămân în România. Dacă dezvoltatorii de proiecte ar dori să rezerve o capacitate lunară sau anuală pentru a evita această problemă tehnică a SDAC, ei vor observa că opțiunile financiare sunt disponibile doar de la JAO (Oficiul Comun de Alocare – platforma principală de licitație transfrontalieră a UE). Nu este posibilă rezervarea drepturilor de transmisie fizică din România către Ungaria, începând cu iulie 2022. Pe scurt, un cablu fizic ar putea fi construit din Azerbaidjan către Ungaria, prin România, dar sub regimul SDAC nu există nicio garanție că electronii azeri vor ajunge vreodată în Ungaria.

Am menționat în prima parte a acestui text că povestea cablului electric dintre Azerbaidjan și Ungaria se citește ca un basm european clasic. Este o poveste tristă despre un proiect în mai multe țări, care ar fi trebuit să fie respins ca un „vis lucid” încă din faza incipientă de planificare. Cu toate acestea, ca orice basm european bun, propoziția finală de aici ar trebui să fie „… Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”.

 

Despre autor Jozsef Balogh este senior business developer la Axpo Solutions, Elveția, concentrându-se pe oportunitățile din Europa Centrală și Ucraina în domeniul energiei electrice, al gazelor și al CO2.  A activat în industria energetică din Europa Centrală în diferite roluri începând din 1992.  A fost activ în special în Ucraina și Ungaria.