Valurile recente de căldură, seceta și debitele istoric scăzute ale Dunării au reușit ceva ce ani întregi de prezentări corporate nu au putut face: au adus stocarea energiei în atenția unui public mult mai larg decât cercul dezvoltatorilor, investitorilor și specialiștilor în piețele de energie.

Bateriile se aflau deja printre principalele puncte de interes pentru investitorii din energie. Sunt dezvoltate proiecte de mari dimensiuni, portofolii de proiecte își schimbă proprietarii, și toate proiectele regenerabile includ stocarea.

România pare să aibă capital dispus să intre în domeniul stocării în baterii electrice (BESS). Ceea ce încă îi lipsește este un istoric operațional suficient pentru ca acest capital să poată fi finanțat confortabil, în special prin credit comercial tradițional. Aceasta a fost una dintre concluziile pe care le-am desprins dintr-o conversație recentă cu Jacopo Buriollo, fondatorul și CEO-ul Megawatt, o companie care „finanțează proiecte solare la scară industrială și sisteme de stocare cu baterii în Europa Centrală și de Sud-Est, achiziționează proiecte gata de execuție, finanțează construcția și operează fiecare activ în cadrul unei companii de proiect proprii”, așa cum se descrie pe pagina de LinkedIn. Am găsit în Jacopo un bun exemplu pentru ceea ce numesc „young blood”, nu ca referire la vârstă, ci ca descriere pentru oamenii care intră în industrie cu istorii profesionale, întrebări și moduri diferite de a combina competențele față de cei deja activi în energie. Jacopo vine din inginerie industrială, management și finanțe, transformare digitală și, ulterior, blockchain. Interesul său pentru energie a crescut în parte din încercarea de a investi el însuși în active solare și baterii de dimensiuni mici și din descoperirea dificultăților pe care le întâmpină un investitor din afara industriei atunci când încearcă să evalueze ce se află, de fapt, în spatele unui proiect. Vorbește  despre asimetria informațională și dificultatea de a crește drept două dintre problemele care l-au determinat, în cele din urmă, să construiască Megawatt.

Lipsa istoricului operațional limitează bancabilitatea

Percepția larg răspândită printre dezvoltatori era, până de curând, că nu există suficient capital. Jacopo susține că, cel puțin așa cum vede n piața în prezent, diagnosticul este altul. „Capital este din belșug, de fapt. Problema este mai degrabă această lipsă de istoric, care face ca, în acest moment, capitalul să nu se miște în regiune”, mi-a spus el.

Pentru o bancă comercială, un tabel care arată că o baterie poate genera profit nu este suficient. Banca are nevoie de suficiente dovezi pentru a înțelege cum se comportă afacerea atunci când condițiile de piață sunt mai puțin favorabile. „Băncile se implică atunci când există un anumit grad de certitudine”, a spus Jacopo. În piețe precum Germania sau Marea Britanie, durate mai mari de operare a bateriilor le permit creditorilor să analizeze ani buni și ani slabi, să compare comportamentul veniturilor și să își construiască ipotezele pornind de la un interval de rezultate observate. România nu are încă un istoric comparabil.

O baterie nu produce energie; ea tranzacționează timpul, cumpărând energie atunci când este ieftină și abundentă și vânzând-o atunci când este rară și scumpă. Din acest motiv, randamentele sale seamănă mai puțin cu cele ale unei companii de utilități și mai mult cu cele ale unui activ financiar cu o bază fizică.

Consecința nu este neapărat că băncile nu vor finanța niciodată stocarea. Înseamnă însă că ar putea împrumuta mai puțin, ar putea solicita garanții mai puternice sau ar putea căuta o componentă contractată a veniturilor în raport cu care să dimensioneze creditul. Un prag minim garantat al veniturilor poate schimba fundamental discuția cu un creditor convențional.

Capitalul privat se mișcă diferit. Investitorii cu o toleranță mai ridicată la risc pot accepta o expunere merchant mai mare, pot miza pe venituri mai ridicate în primii ani de operare și pot accepta că randamentele ar putea scădea ulterior. De asemenea, se pot aștepta ca activul să migreze între diferite surse de venit pe măsură ce piața se dezvoltă. Ultimul aspect este important, deoarece economicitatea actuală a proiectelor BESS nu ar trebui proiectată automat asupra întregii durate de viață a activului.

Puzzle-ul cu care se confruntă investitorii

Proiectele mari de baterii ajung în mod firesc în titluri de presă. Deocamdată, Jacopo se concentrează asupra proiectelor mici sau medii care caută capital sau cumpărători. Sunt suficient de mari pentru a necesita o analiză serioasă de due diligence, dar adesea prea mici pentru a atrage atenția, resursele interne și echipele specializate asociate celor mai mari tranzacții.

Proiectele mai mici nu ar trebui ignorate doar din cauza dimensiunii lor individuale. Jacopo subliniază că mai multe asemenea active pot fi agregate și că realizarea mai rapidă a unui număr de baterii mai mici poate oferi, în cele din urmă, sistemului o flexibilitate comparabilă cu cea a unui proiect mult mai mare, a cărui dezvoltare durează considerabil mai mult.

Proiectele mari, totodată, absorb în mod firesc consultanți tehnici experimentați, avocați, specialiști în racordare, finanțatori, traderi și echipe de due diligence. Lipsa de expertiză poate deveni, prin urmare, la fel de relevantă precum lipsa capitalului.

Apare astfel un rol pentru companiile și experții capabili să se poziționeze între capital și proiecte, nu doar ca brokeri care fac legătura între cele două părți, ci în calitate de părți dispuse să se ocupe ele însele de evaluare, de structurare și de asumarea responsabilității.

Megawatt este una dintre încercările emergente de a construi un asemenea model. Compania identifică proiecte, finanțează construcția și deține activele individuale prin companii de proiect. Investitorii furnizează capital pentru activ, iar veniturile din energie deservesc investiția lor. Jacopo a fost atent să nu descrie structura drept un fond, deși a spus că logica de administrare prezintă unele similitudini. Megawatt se află încă într-o etapă incipientă, dar ilustrează tipul de răspuns pe care piața începe să îl genereze pentru provocarea actuală: capitalul este disponibil, în timp ce proiectele bune pot continua să întâmpine dificultăți în a ajunge la el.

După cum a formulat Jacopo, întrebarea la care încearcă să răspundă este „în raport cu ce dimensionează, de fapt, un creditor datoria atunci când o mare parte din venituri este merchant”.

ATR-ul este doar începutul

„Ready to build este o expresie folosită foarte mult, dar nu toate proiectele au aceeași calitate”, a spus Jacopo. ATR-ul, avizul tehnic de racordare din România, este un exemplu evident. Existența unui ATR nu elimină riscul de racordare. Valoarea unui drept de racordare depinde de acordurile, condițiile, termenele și obligațiile care stau la baza lui. Nerespectarea acestor condiții poate pune în continuare racordarea în pericol.

O a doua capcană este tratarea finanțării ca pe o problemă care se încheie odată cu finalizarea construcției.

În cazul bateriilor, în special, calitatea proiectului continuă să depindă de deciziile luate după începerea operării comerciale. Tranzacționarea este un exemplu. Două baterii similare din punct de vedere tehnic pot genera rezultate economice foarte diferite în funcție de strategia de ofertare, accesul la piețe și calitatea optimizării. Activul poate participa la arbitraj, servicii de sistem, mecanisme de capacitate sau alte surse de venit, dar cineva trebuie în continuare să ia deciziile corecte privind momentul și modul în care este utilizat.

Degradarea bateriei este un alt exemplu. Un model financiar include în mod inevitabil ipoteze privind evoluția în timp a performanței bateriei. Datele inițiale provin însă adesea de la producători și din condiții controlate de testare. Condițiile reale de operare pot produce o curbă diferită.

Răspunsul lui Jacopo este deosebit de util pentru că evită să pretindă că orice incertitudine poate fi eliminată. „Nu o rezolvi, de fapt, ci o incluzi un preț”, a spus el.

În practică, acest lucru poate însemna verificare independentă, modelarea mai multor scenarii de degradare în locul utilizării unei singure curbe și constituirea de la început a unor rezerve financiare pentru situația în care, ulterior, trebuie acoperite înlocuiri sau pierderi de venit.

Autor: Gabriel Avăcăriței

Gabriel Avăcăriței este jurnalist și comunicator cu peste un deceniu de experiență în sectorul energetic din România. Din 2013, este redactor-șef al Energynomics, cea mai importantă platformă de comunicare B2B pentru industria energetică la nivel național. Gabriel moderează toate conferințele și dezbaterile Energynomics, aducând claritate și profunzime discuțiilor dintre factorii de decizie politică, liderii de afaceri și inovatori. Sub coordonarea sa, Energynomics a evoluat în cel mai cuprinzător proiect editorial din domeniul energetic din România, combinând un site de știri, o revistă trimestrială și un portofoliu larg de evenimente din industrie care informează și conectează comunitatea energetică.