Acasă » Electricitate » Nicușor Stan, ABB România: Investițiile pe termen lung se fac cu parteneri solizi

Nicușor Stan, ABB România: Investițiile pe termen lung se fac cu parteneri solizi

21 aprilie 2022
Electricitate
energynomics

Caietele de licitații pentru achiziția de vehicule feroviare ar trebui să includă obligația ca firmele care ofertează să garanteze existența și punerea de dispoziție a pieselor de schimb pentru minim 15-20 ani, consideră Nicușor Stan, Local Sales Manager, ABB România. “Astfel s-ar evita situația în care cumperi un vehicul foarte scump, un tren care trebuie să ruleze 30 de ani, iar după ieșirea din garanție descoperi că nu mai găsești piese pentru reparații sau pentru o întreținere corectă”, a susținut el în cadrul conferinței  “Orașe inteligente – ce putem face azi”, organizate de Energynomics.

În aceasta privință, marile companii, precum ABB, cu o îndelungată tradiție și o preocupare constantă pentru descoperirea și adoptarea celor mai avansate tehnologii, pot oferi soluțiile potrivite, a pledat Nicușor Stan. El a prezentat portofoliul ABB de sisteme de tracțiune, de la Train Control Monitoring System (TCMS), la convertizoare de tracțiune, convertizoare auxiliare, sisteme de stocare a energiei și încărcătoare de baterii, până la soluțiile digitale. “ABB este capabilă să producă aceste convertizoare auxiliare începând de la o putere de 1 kW, până la maximum 1.200 de kW”, a precizat reprezentantul ABB, insistând că “asemenea tehnologii trebuie să fie mai bine cunoscute de către cei care realizează caietele de sarcini”.

El a expus, apoi, avantajele sistemelor de baterii de tip LTO (lithium-titanium-oxide), produse de ABB, împreună cu Toshiba. “Încărcarea se face la temperaturi joase, așa că nu există risc de explozie și rănire a utilizatorilor. Cu o densitate de 511 W/kg, bateriile noastre acceptă peste 20.000 de cicluri încărcare/descărcare, iar într-o oră pot fi efectuate de la 3 la cinci cicluri”, a spus Nicușor Stan. Durata de viață a bateriilor ABB este de 15 ani, iar după primii 8 ani, compania evaluează bateriile și schimbă fără costuri pentru client celule bateriei cu o capacitate mai mică de 80%. “Inclusiv parte de reciclare care în sarcina ABB”.

DESCARCĂ PREZENTAREA LUI NICUȘOR STAN

În România, pe segmentul de autobuze, compania este prezentă cu două proiecte, în Timișoara, unde furnizează sistemul de propulsie (motoare de tracțiune, convertizoare, sistemul de stocare a energiei)‚ și în Iași, ABB furnizează și sistemul TCMS, care “ajută foarte mult la gestionarea vehiculului și la mentenanța preventivă”.

Conferința “Orașe inteligente – ce putem face azi” a fost organizată de Energynomics, cu sprijinul partenerilor noștri ABB, Automobile Bavaria Group, Consolight, Eaton Electric, Enel X, Flash Lighting Services, LAPP Romania, Phoenix Contact, REI Group, Sixt, Signify.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *