Acasă » Electricitate » Nagy-Bege: Nu e momentul să impozităm producătorii

Nagy-Bege: Nu e momentul să impozităm producătorii

19 octombrie 2021
Cogenerare
energynomics

Cu toate că printre recomandările Comisiei Europene era şi suprataxarea producătorilor, în România, unde 70% din producţia de energie electrică este controlată de stat, existau alte mijloace de a obţine din aceste extra-profituri venituri bugetare şi nu era momentul să fie taxați producătorii, a declarat vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Zoltan Nagy-Bege.

În context, oficialul ANRE a avertizat asupra faptului că Elcen şi Complexul Energetic Oltenia ar putea să aibă serioase probleme financiare „la acest preţ impus, de 450 de lei peste care se aplică un impozit de 80%”.

„Pe partea de plafonare se ridică o serie de probleme. Principalul pericol, ca la orice plafonare impusă în piaţă, o intervenţie poate să creeze nişte disfuncţionalităţi şi sunt convins că şi decidenţii au fost conştienţi de acest lucru. Primul efect care se poate întâmpla în momentul în care anumiţi actori din piaţă văd că există un preţ-plafon este să se ducă la acel preţ, indiferent dacă costurile cu achiziţia energiei sau gazelor justifică sau nu această majorare. Vom vedea câţi actori din piaţă vor avea tentaţia să se ducă exact la nivelul preţurilor impuse de această plafonare. Din păcate, Ordonanţa 7 din 2013 a fost o inspiraţie proastă pentru această lege de aprobare… Punctul meu de vedere este că nu cred că era momentul să umblăm la producători. Suntem într-un moment în care pe acest lanţ producţie – transport – distribuţie singurii actori care în această perioadă nu au avut probleme au fost producătorii. Mă tem că prin această măsură am creat nişte probleme, mai ales unora. Concret, mă refer la producătorii de energie din surse fosile. Mă îngrijorează cel mai mult Complexul Energetic Oltenia şi Elcen, care la acest preţ impus, de 450 de lei peste care se aplică un impozit de 80%, s-ar putea să aibă serioase probleme financiare”, a susţinut Nagy-Bege, conform Agerpres.

Acesta a adăugat că, deşi suprataxarea producătorilor se afla printre recomandările Comisiei Europene, în România unde 70% din producţia de energie electrică este controlată de stat erau alte mijloace de a obţine din aceste extra-profituri venituri bugetare, respectiv dividendele care se vor plăti cu siguranţă.

„Mai este o prevedere care s-ar putea să creeze probleme. Cu toate că se plafonează preţurile, prin mecanismul de compensare aşa cum se prefigurează în articolele din Ordonanţa de Urgenţă, respectiv din legea de aprobare, e posibil ca anumiţi furnizori să nu fie compensaţi la adevărata valoare a pierderilor. În această variantă (a legii n.r.), ANRE nu cred că ar trebui să emită o nouă reglementare pentru a fi aplicată această lege fie pe partea de compensare, fie pe partea de plafonare”, a afirmat Zoltan Nagy-Bege.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *