Acasă » Electricitate » Nagy-Bege: Investițiile în eficiență energetică, insuficient stimulate

Nagy-Bege: Investițiile în eficiență energetică, insuficient stimulate

4 aprilie 2023
Electricitate
energynomics

România are o legislație destul de avantajoasă din punct de vedere al consumatorului şi prețurile sunt plafonate la nişte niveluri destul de mici, mai ales la energie electrică, motiv pentru care măsurile şi investițiile în eficiență energetică ar putea să fie limitate, a declarat, marți, într-o conferință de specialitate, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

„Eficiența energetică va avea un rol foarte important pentru că, până la urmă, depăşeşti criza prin măsuri în două direcții: creşti producția şi scazi consumul. Avem o legislație destul de avantajoasă din punct de vedere al consumatorului şi prețurile sunt plafonate la nişte niveluri, mai ales la energie electrică, destul de mici. Cât timp prețurile vor rămâne la acest nivel, probabil că măsurile şi investițiile în eficiență energetică nu vor fi stimulate, potențialul va fi limitat. Noi, autoritatea, bineînțeles, vom încerca să rămânem deschişi şi să fim atenți la nevoile pieței, să încercăm să înțelegem aceste schimbări tehnologice care, în mod natural, au apărut şi în continuare vor veni dinspre sectorul energetic, să le înțelegem, să putem să reacționăm şi la nivelul legislației – şi sper că şi alte instituții implicate în acest proces legislativ să facă acelaşi lucru”, a menționat Zoltan Nagy-Bege, conform Agerpres.

El a subliniat că sectorul energetic, mai ales în prisma crizei, este într-o schimbare din ce în ce mai rapidă.

„Vin schimbări tehnologice foarte importante de luat în seamă – şi dacă la nivel legislativ reuşim să înțelegem aceste noi tehnologii şi nevoia de schimbare, atunci probabil că şi legislația viitoare va reflecta această înțelegere. Cu cât înțelegem noi mai bine nevoia de schimbare şi ce legislație cer aceste noi tehnologii, cu atât mai repede şi mai uşor vom avea baza legală pentru a integra aceste noi tehnologii. Şi aici, în primul rând, mă refer la acele măsuri care au scopul de a flexibiliza sistemul energetic şi rețelele, în primul rând”, a adăugat vicepreşedintele ANRE.

Potrivit acestuia, România va avea nevoie de investiții în rețele pentru a integra acele noi capacități de producție de energie regenerabilă, pentru care, în cazul României, se oferă chiar şi finanțare din Fondul de modernizare. Vicepreşedintele ANRE a menționat că 1,4 miliarde de euro au fost alocați din Fondul de modernizare pentru investiții în rețele, un miliard pentru rețele de distribuție şi 400 de milioane de euro pentru Transelectrica, pentru rețeaua de transport.

„Pe lângă aceste granturi, ne aşteptăm şi la investiții din finanțări proprii ale distribuitorilor şi ale transportatorului”, a adăugat Zoltan Nagy-Bege.

Un comentariu la „Nagy-Bege: Investițiile în eficiență energetică, insuficient stimulate”

  1. Pingback: Nagy-Bege: Investițiile în eficiență energetică, insuficient stimulate - Piramid Energy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *