Acasă » Electricitate » Nagy-Bege: ANRE nu poate să limiteze dreptul persoanei de a produce energie electrică

Nagy-Bege: ANRE nu poate să limiteze dreptul persoanei de a produce energie electrică

28 septembrie 2023
Electricitate
energynomics

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) nu cred că poate să limiteze, printr-o reglementare, dreptul oricărei persoane fizice sau juridice de a produce energie electrică, a afirmat joi fostul vicepreşedinte ANRE, Zoltan Nagy-Bege, în prezent director Direcția Piața Energie, Ciga Energy.

El a fost întrebat care este opinia sa în legătură cu declarațiile reprezentanților ANRE privind necesitatea impunerii unui anumit prag pentru montarea panourilor fotovoltaice de către prosumatori, în condițiile în care cantitatea produsă de aceştia depăşeşte în majoritatea cazurilor consumul propriu punând presiune pe rețeaua de distribuție.

„Am văzut declarațiile preşedintelui şi a vicepreşedintelui ANRE, este foarte bine că sunt preocupați de aceste probleme. Problemele sunt reale. În schimb, modul în care a fost prezentată problema este doar jumătate din adevăr, pentru că situația de supradimensionare nejustificată a instalațiilor există. Dar, în acelaşi timp, ne putem pune întrebarea: Acel distribuitor care pentru un loc de consum avea un ATR pentru o putere de consum de 10 kilowați, în momentul în care respectivul viitor prosumator a solicitat un ATR pentru 60 de kilowați, de exemplu, deci a supradimensionat de şase ori față de puterea de consum, de ce a emis acel ATR? De ce nu a limitat ATR-ul, astfel încât să nu producă probleme în rețele? Vă dau şi răspunsul, de ce nu a limitat. Pentru că nu are dreptul să limiteze – şi dacă mă întrebați pe mine, nici măcar ANRE nu are dreptul să limiteze”, a subliniat Zoltan Nagy-Bege, conform Agerpres.

În opinia sa, reprezentanții ANRE pot veni cu unele reglementări, cum este procedura simplificată de racordare pentru cei care au capacități mai mici de 400 de kilowați.

„ANRE, printr-o reglementare, nu cred că poate să limiteze dreptul oricărei persoane fizice sau juridice de a produce energie electrică. Aşa cum există o procedură simplificată de racordare pentru cei care au capacități mai mic de 400 de kilowați, ANRE poate să vină cu nişte reglementări, de exemplu procedura de racordare, în care aceste limite să fie stabilite în funcție de consumul clientului, de exemplu, sau puterea de consum a clientului. Dar să spună că cineva nu are dreptul să producă o cantitate x de energie electrică, eu cred că încalcă dreptul fundamental al acestor persoane fizice sau juridice”, a adăugat Zoltan Nagy-Bege.

El a subliniat că nicăieri în Europa, nici un operator de rețea nu are dreptul să refuze racordarea la rețea a unui consumator sau a unui producător.

„Trebuie să mergem puțin mai departe şi să privim din perspectiva generală a producției de energie electrică. Nicăieri în Europa, niciun operator de rețea nu are dreptul să refuze racordarea la rețea nici a unui consumator şi nici a unui producător. Dacă cineva cere racordarea unei capacități de producție la rețea, operatorul de rețea, fie că e transportator, fiecărui distribuitor trebuie să îi dea un ATR, un aviz de racordare şi, evident că dacă acea capacitate este atât de mare încât rețeaua în starea actuală nu rezistă, trebuie să îi spună: uite care sunt condițiile în care te racordezi – şi probabil că, în multe cazuri, tarifele de întărire vor fi atât de mari, încât investiția respectivă nu se mai merită făcută”, a explicat sursa citată.

Potrivit acestuia, trebuie să se facă investiții în rețele în primul rând, însă nu în toate cazurile investițiile sunt soluția. El a făcut referire la câteva soluții de flexibilizare, precum producția de energie controlabilă, fosilă, hidro sau biogaz, stocarea în baterii.

„Conform datelor ANRE, ne apropiem sau poate la ora asta deja am şi depăşit 1.000 de megawați instalați în instalațiile prosumatorilor. Este o capacitate care nu mai poate să fie neglijată – şi este o capacitate care, în anumite zone ale rețelei, deja provoacă nişte probleme. Evident că problema nu este cu această capacitate de 1.000 de megawați. Sunt doar anumite puncte în rețea unde poate consumul este mai mic, poate această densitate a consumatorului este peste medie sau este mai mare decât ar fi normal. Acolo pot apărea nişte probleme, nişte congestii pentru care foarte probabil rețeaua de distribuție de joasă tensiune nu este în acest moment pregătită să le gestioneze. Soluțiile sunt, cred că sunt foarte evidente, dar nu în toate cazurile sunt identice”, a mai spus Zoltan Nagy.

Săptămâna trecută, preşedintele ANRE, George Niculescu, referindu-se la cazurile de supradimensionare, a afirmat că trebuie impus un prag la montarea panourilor fotovoltaice de către prosumatori, în funcție de necesarul de consum al acestora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *