Acasă » Interes general » Moțiune simplă: USR şi deputații independenți de dreapta cer demisia ministrului Energiei

Moțiune simplă: USR şi deputații independenți de dreapta cer demisia ministrului Energiei

22 iunie 2022
Interes general
energynomics

Deputații USR şi cei independenți de dreapta cer demisia lui Virgil Popescu din funcția de ministru al Energiei, „cel mai slab ministru din câți a avut România”.

În moțiunea simplă intitulată „Virgil Popescu trebuie să plece. Românii aşteaptă soluții!”, semnatarii documentului arată că ministrul Energiei „şi-a atins limita competenței cu mult înainte să fie ministru, însă, cu sprijinul inexplicabil al colegilor săi din PNL şi al preşedintelui Klaus Iohannis, el a fost numit în toate guvernele din ultimii ani”, conform Agerpres.

„Sub mandatele lui Virgil Popescu, prețul energiei pentru populație şi companii a crescut constant. Prețul gazelor a crescut constant. Prețul energiei electrice a crescut constant. Prețul carburanților a crescut constant. Am ajuns să plătim peste 9 lei pe litrul de benzină sau motorină! Domnului ministru îi place să ofere ca explicație contextul internațional. Însă nicio secundă nu a explicat de ce a refuzat cu încăpățânare să aplice soluții aflate la îndemâna sa. Soluții propuse de USR şi acceptate în diverse declarații publice inclusiv de partenerii domniei sale de guvernare”, se arată în moțiunea simplă.

Potrivit USR şi deputaților independenți de dreapta, „de cinci luni, proiectul de reducere a TVA la carburant stă în sertare”.

„De ce nu adoptați soluția, domnilor? Cum scrie PSD pe Facebook: Românii aşteaptă soluții. Rezultatele activității celui mai slab ministru al Energiei din câți a avut România se văd: scăderea accentuată şi constantă a nivelului de trai pentru populație şi dificultăți majore întâmpinate de companiile care activează în România. Credem că în cazul domnului Popescu nu mai este vorba numai de incompetență, ci şi de rea-voință militantă. De aceea trebuie să plece imediat de la conducerea unei instituții pe care nu ştie, nu poate şi nu vrea să o conducă în interesul public”, se arată în moțiunea simplă.

Deputatul USR Ionuț Moşteanu a anunțat, marți, în plenul Camerei Deputaților, că deputații USR depun moțiune simplă împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu. El a precizat că moțiunea este semnată şi de grupul independenților de dreapta.

Moşteanu a făcut un apel către preşedintele de şedință să înainteze documentul la Biroul permanent al Camerei Deputaților, dar liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, a susținut că acesta nu îndeplineşte condițiile regulamentare.

Preşedintele de şedință, deputatul PSD Daniel Suciu, a precizat că „va verifica cu atenție dacă sunt îndeplinite cerințele regulamentare” referitoare la moțiunea USR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *