Acasă » Interes general » Mol, interesată de Oltchim prin divizia petrochimică Petchem

Mol, interesată de Oltchim prin divizia petrochimică Petchem

16 ianuarie 2014
Interes general
Bogdan Tudorache

Petchem, divizia petrochimică a MOL, este ultimul competitor înscris în cursă pentru preluarea activelor viabile ale Oltchim, conform economica.net. Divizia MOL nu ar fi însă interesată și de rafinăria Arpechim, care ar putea fi vândută simultan cu Oltchim de către Petrom, fiind principalul furnizor de materie primă pentru Oltchim.

Până acum și-au anunțat intenția de a participa la privatizarea Oltchim SPV omul de afaceri Ştefan Vuza, consorţiul chinez Baota Petrochemical Group – Hengchao Sun – Junlun Petroleum, ruşii de la Oil Gas Trade şi Petchem, potrivit administratorului judiciar Oltchim Gheorghe Piperea.

În același timp, azerii de la SOCAR și-au infirmat interesul pentru compania românească.

“Având în vedere situaţia actuală a Oltchim, nu cred că există o poziţie pozitivă a conducerii SOCAR referitor la acest proiect”, a declarat directorului general al SOCAR România, Hamza Karimov.

Petchem este între primele zece companii europene din petrochimie şi unul din liderii europeni în producţia de polietilenă şi polipropilenă. MOL are o reţea de 143 de benzinării, două depozite de carburanţi și o cifră de afaceri de aproape 1 miliard de euro în România.

SURSA

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *